Romania si statele din regiune colaboreaza oficial cu Rusia la Marea Neagra. Desi au trecut doi ani de la invadarea ilegala a Ucrainei, iar comunitatea internationala a impus sanctiuni Federatiei Ruse pentru agresiunea sa impotriva poporului ucrainean, Organizatia Cooperarii Economice la Marea Neagra (OCEMN) nu a exclus Federatia Rusa din acest organism.
Motivul invocat a fost ca documentul fondator al OCEMN nu contine prevederi cu privire la excluderea sau suspendarea unui stat membru.
In perioada celor doi ani de razboi, reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe rus au participat la intrunirile oficiale intre statele membre ale organizatiei, unde se fac schimburi de informatii economice ce vizeaza regiunea Marii Negre.
OCEMN este o organizatie care s-a constituit in 1992, cu scopul de a dezvolta cooperarea economica intre statele din regiunea Marii Negre, iar in prezent este compusa din 13 state membre, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Romania, Federatia Rusa, Turcia si Ucraina.
Serbia a aderat la OCEMN prin decizia Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe (CMAE) de la Erevan (18 aprilie 2003), iar Macedonia de Nord prin decizia CMAE de la Sofia (28 iunie 2019).
In ciuda faptului ca Rusia se afla sub sanctiuni internationale, iar cooperarea dintre regimul de la Kremlin si majoritatea statelor UE a incetat, pe data de 25 ianuarie 2024, de pilda, OCEMN a organizat online un grup de lucru pentru schimburi de date statistice si informatii economice, unde a participat si un reprezentant al Ministerului de Afaceri rus.
Citeste mai mult pe presshub.ro.
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a sustinut intr-un interciu pentru Prima TV ca nu stie cine…
Reactie violenta a lui Marcel Ciolacu, intr-un interviu difuzat sambata, la Prima TV, in legatura…
Fostul presedinte al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, in prezent vicepresedinte al Consiliului Securitatii Rusiei, a…
Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat sambata ca Statele Unite si Israelul vor…
Premierul PSD Marcel Ciolacu a sustinut, intr-un interviu pentru Prima TV, ca PSD a ajuns…
Daca esti prins intr-o casa bantuita, macar ai speranta ca poti scapa pe vreo fereastra…