externe

Preturile gazelor naturale din Europa scad la minimul ultimelor 18 luni – 49 de euro pe megawatt ora. Analist: „Se pare ca Europa a reusit sa se lepede cu succes de gazul rusesc”

Pretul gazelor naturale din Europa a scazut la cel mai scazut nivel din ultimele aproape 18 luni, semn ca regiunea a evitat o criza energetica grava, scrie CNN.

Preturile de referinta ale gazelor naturale cu ridicata au scazut vineri cu aproape 5%, ajungand la 49 de euro (52 de dolari) pe megawatt ora, cel mai scazut nivel din septembrie 2021 si o fractiune din maximul istoric de 320 de euro atins in august anul trecut, potrivit datelor furnizate de Independent Commodity Intelligence Service.

Este o schimbare remarcabila pentru un continent care, in urma cu doar cateva luni, s-a confruntat cu penurii si potentiale pene de curent, deoarece Rusia – candva cel mai mare furnizor al sau – a redus drastic exporturile de gaze catre Europa, ca represalii la sanctiunile UE aplicate din cauza razboiului sau din Ucraina.

Scaderea preturilor va reduce si mai mult riscul unei recesiuni in Europa.

Preturile au fost impinse in jos de vremea neobisnuit de calda din aceasta iarna, precum si de eforturile actorilor din regiune de a conserva gazul, de a gasi furnizori alternativi si de a-si umple instalatiile de stocare.

Depozitele de gaze din Uniunea Europeana erau pline in proportie de 65% joi, potrivit Gas Infrastructure Europe, un organism din industrie. Aceasta cifra este cu mult peste media de 45% pe care UE a inregistrat-o in februarie in cei cinci ani de pana in 2022.

Blocul comunitar a stimulat, de asemenea, importurile de gaze naturale prin conducte din Norvegia si de gaze naturale lichefiate (GNL) – o forma lichida si racita de gaz care poate fi transportata cu ajutorul unor tancuri maritime – in principal din Statele Unite si Qatar.

„Se pare ca Europa a reusit sa se lepede cu succes de gazul rusesc”, a declarat pentru CNN Henning Gloystein, director pentru energie, clima si resurse la Eurasia Group.

„Este inca relativ scump, in comparatie cu media pe termen lung de dinainte de criza, dar nu mai exista un risc de penurie, asa cum s-a intamplat in mare parte a anului trecut.”

Salomon Fiedler, economist la banca Berenberg, a declarat vineri ca se asteapta ca Europa sa evite o criza energetica iarna viitoare, daca – in conditiile unor temperaturi medii – isi mentine nivelurile actuale de importuri de la furnizorii non-rusi. Consumul de gaze ramane cu 20% sub nivelurile medii iar productia interna de gaze ramane la fel.

„In cel mai rau caz, o combinatie de lipsa livrarilor rusesti, vreme mai rece si economii [de gaze] semnificativ reduse – de doar 10% – ar expune UE la riscul de penurie iarna viitoare”, a spus el, desi aceasta este o „combinatie putin probabila”.

Concurenta cu China

Dar cererea de gaze in China ar putea reveni in forta in acest an, restrangand piata globala de GNL si exercitand o presiune ascendenta asupra preturilor.

Cea de-a doua mare economie a lumii a renuntat la politica sa stricta de zero-Covid in decembrie, dupa mai bine de trei ani, crescand estimarile privind cresterea economica globala, precum si asteptarile privind consumul de energie, pe masura ce cetatenii sai incep din nou sa cheltuiasca si sa calatoreasca.

„Europa se afla intr-o pozitie mult mai buna decat se temea in urma cu doar cateva luni”, a declarat pentru CNN Massimo Di Odoardo, vicepresedinte al departamentului de cercetare in domeniul gazelor si GNL la Wood Mackenzie. „Dar abia din 2025, cand o oferta substantiala de GNL va incepe sa ajunga pe piata, preturile europene ar putea reveni la normal”.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

In fata liderilor UE, Orban vorbeste in numele „prietenului” Trump: „Americanii vor renunta la acest razboi. Europa nu poate finanta singura acest razboi”

Uniunea Europeana trebuie sa isi regandeasca sprijinul pentru Ucraina dupa victoria lui Donald Trump in…

9 ore ago

Trump l-a implicat pe cel mai bogat om din lume in discutiile sale cu Zelenski. „Pot sa confirm” – inalt oficial de la Kiev

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a participat la convorbirea telefonica miercuri intre…

O oră ago

Romania TV, condamnata sa plateasca 95.000 de euro familiei Sacarin: „Incalcarea dreptului la demnitate, imagine si viata privata”

Romania TV a fost condamnata de Tribunalul Bucuresti, vineri, sa plateasca despagubiri de 95.000 de…

9 ore ago

Spania trimite o nava de cercetare sa scaneze fundul marii in cautarea victimelor din provincia Valencia

O nava spaniola de cercetare care investigheaza ecosistemele marine a fost deturnata de la sarcina…

5 ore ago

Rusia a condamnat doi soldati care au ucis o intreaga familie in Ucraina

Un tribunal din Rusia a condamnat doi soldati rusi la inchisoare pe viata pentru uciderea…

6 ore ago

SUA acuza un iranian de organizarea unui complot pentru a-l ucide pe Donald Trump

Statele Unite au acuzat un iranian in legatura cu un presupus complot ordonat de Corpul…

6 ore ago