Prezenta extraordinara la votul din Moldova: „Tinerii de 18-25 de ani au facut senzatie”

analize

Chisinau

Prezenta masiva, duminica, la alegerile prezidentiale si la referendumul din Republica Moldovei. 60% dintre dintre tinerii intre 18 si 25 de ani au iesit la vot, arata primele analize.

Circa 1.478.953 de cetateni, adica 49,89% dintre alegatorii inscrisi in listele electorale, au votat in cadrul referendumului privind aderarea la UE pana la ora 21:00. Pragul de validare al referendumului a fost astfel atins, acesta fiind  de 33% prezenta la vot.

„Tinerii de 18-25 de ani au facut senzatie”, a fost un „scrutin iesit din comun”, a subliniat analistul economic Veaceslav Ionita de la IDIS Viitorul.

„1. Tinerii de 18-25 de ani au facut senzatie.

Daca in trecut prezenta lor era undeva la maximum 40-45%, in acest scrutin avem o participare incredibila de aproape 60%! Acest salt urias sugereaza un interes crescut al noii generatii pentru viitorul tarii. Un adevarat semnal ca tinerii ramasi acasa vor sa faca o diferenta.

2. Cei de 26-35 de ani au avut o prezenta solida, dar surprinzator mai scazuta decat a celor mai tineri.

In mod neasteptat, aceasta grupa de varsta a avut o rata de participare putin peste 55%. Este pentru prima data cand vedem tinerii de 18-25 de ani mobilizandu-se mai bine decat cei putin mai in varsta, ceea ce poate reflecta o schimbare interesanta in prioritatile si angajamentul lor civic.

3. Seniorii intre 56 si 75 de ani au avut o prezenta extraordinara.

Cu peste 80% dintre cei din aceasta grupa de varsta iesind la vot, este un record greu de egalat. Acest fenomen arata cat de importanta ramane implicarea lor in deciziile politice ale tarii.

Toate aceste tendinte cumulate ne ofera o prezenta reala la vot de peste 70% din cetatenii aflati in tara, o cifra pe care nu am mai vazut-o de la alegerile parlamentare din 2014, cand am avut 72% prezenta.

Aceste date reflecta o schimbare profunda in implicarea civica, cu tinerii si seniorii in prim-plan, in timp ce cei din segmentul 26-35 au surprins printr-o prezenta mai mica decat asteptarile. Astept cu interes sa vedem cum aceste dinamici vor influenta rezultatul alegerilor”, a scris Ionita pe Facebook.

In cursa pentru presedintia Republicii Moldova s-au inscris 11 candidati, insa lupta pentru fotoliul prezidential de la Chisinau se va da intre actuala presedinta, proeuropeana Maia Sandu, si principalul candidat al stangii, Alexandr Stoianoglo, fost procuror general al Republicii Moldova, sustinut de Partidul Socialistilor din Republica Moldova. Ceilalti candidati sunt Renato Usatii (Partidul Nostru), Vasile Tarlev (Viitorul Moldovei), Irina Vlah (candidat independent), Ion Chicu (Partidul Dezvoltarii si Consolidarii Moldovei), Octavian Ticu (Blocul „Impreuna”), Andrei Nastase (candidat independent), Tudor Ulianovschi (candidat independent), Victoria Furtuna (candidat independent) si Natalia Morar (candidat independent).

Pentru alegerile prezidentiale si referendumul pentru modificarea Constitutiei au fost constituite 2.221 sectii de votare, dintre care 234 vor fi deschise in strainatate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: