Categories: actualitate

Prima metropola in care se intoarce lockdown-ul. Locuitorii din Sidney pot sa-si paraseasca locuintele doar pentru activitati esentiale

Centrul orasului Sydney si suburbiile estice ale sale, inclusiv celebra Bondi Beach, vor intra intr-un lockdown de o saptamana incepand de vineri, in contextul in care autoritatile locale incearca sa limiteze cresterea numarului de infectari cu varianta Delta – mult mai contagioasa – a noului coronavirus, informeaza Reuters, citata de Agerpres.

Persoanele care locuiesc sau care au lucrat in patru cladiri guvernamentale din Sydney in ultimele doua saptamani au primit ordinul de a ramane in locuintele lor cu exceptia unor situatii urgente, a declarat prim-ministrul statului australian New South Wales (NSW), Gladys Berejiklian, in fata reporterilor locali.

Rezidentii pot sa-si paraseasca locuintele doar pentru activitati esentiale sau educative, pentru motive medicale, pentru a merge la cumparaturi sau pentru a face exercitii fizice in aer liber.

„Nu vrem ca aceasta situatie sa treneze timp de saptamani, vrem ca ea sa se incheie mai devreme”, a declarat Gladys Berejiklian.

Douazeci si doua de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost raportate vineri, cel mai mare bilant zilnic inregistrat dupa ce primul caz a fost depistat in Bondi miercurea trecuta, cel al unui sofer de limuzina care a transportat echipajul unei aeronave de linie care opereaza curse internationale.

Oficialii australieni au emis imediat alerte sanitare pentru mai mult de 12 cladiri din Sydney, cel mai mare oras din Australia, in care traieste o cincime din populatia sa de 25 de milioane de locuitori, in contextul in care bilantul noilor infectari a depasit pragul de 60.

Autoritatile din statul NSW au refuzat sa implementeze din nou un lockdown strict, optand in schimb pentru obligativitatea purtarii mastilor sanitare in toate spatiile inchise din Sydney, inclusiv in birouri. De asemenea, au impus rezidentilor din sapte districte sa nu paraseasca orasul si au limitat la cinci numarul persoanelor autorizate sa participe la adunari publice.

Aceste restrictii, care urmau sa fie ridicate miercuri, au fost extinse pana pe 2 iulie.

Depistarea rapida a cazurilor de contact, normele stricte de distantare sociala si o conformare ridicata a comunitatilor au ajutat Australia sa controleze destul de bine precedentele valuri ale pandemiei si sa mentina la un nivel relativ scazut numarul cazurilor de COVID-19. De la inceputul pandemiei, Australia a inregistrat putin sub 30.400 de cazuri de COVID-19 si 910 decese asociate acestei maladii.

Statul NSW s-a izolat intr-o maniera eficienta de restul tarii dupa ce si alte state australiene au reinstaurat controale stricte la frontierele lor pentru a limita raspandirea celui mai recent focar de coronavirus, inclusiv printr-o interzicere totala a accesului pentru vizitatorii proveniti din suburbiile orasului Sydney in care au fost raportate cazuri de infectare.

Autoritatile din Queensland au oprit 186 de pasageri care incercau sa patrunda in acest stat pe calea aerului si care au fost trimisi inapoi la Sydney, a anuntat viceprim-ministrul local Steve Miles, vineri, intr-o conferinta de presa.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Trei tineri din Suceava, retinuti la doua zile dupa ce au vandalizat nu mai putin de 51 de autoturisme

Trei tineri au fost retinuti in cazul masinilor vandalizate pe mai multe strazi din Suceava,…

22 de minute ago

Aproape 1,5 milioane de romani isi sarbatoresc onomastica de Sfintii Mihail si Gavriil

Vineri, de Sfintii Mihail si Gavriil, aproape 1,5 milioane de romani isi celebreaza ziua onomastica,…

47 de minute ago

Incidente violente la Amsterdam, dupa ce grupuri de musulmani au atacat fanii echipei de fotbal Maccabi Tel Aviv – VIDEO

Multimi islamiste au dezlantuit joi seara la Amsterdam atacuri violente asupra suporterilor evrei, dupa un…

53 de minute ago

Italia inregistreaza o crestere de 30% a numarului de centenari, in contextul scaderii natalitatii si al imbatranirii populatiei

Un nou raport al Biroului National de Statistica din Italia (ISTAT), publicat joi, arata o…

60 de minute ago