Prima tara europeana care a emis pasapoarte de vaccinare: „Obiectivul este de a facilita circulatia persoanelor intre tari”

externe

Islanda a emis primele certificate de vaccinare, care vor facilita deplasarile celor imunizati impotriva coronavirusului, au declarat marti pentru AFP autoritatile de la Reykjavik, informeaza Agerpres.

Islanda este una din primele tari care elibereaza astfel de documente, deocamdata controversate in Uniunea Europeana, remarca agentia.

Sunt eligibile pentru certificatele sub forma digitala circa 4800 de persoane, a aratat ministerul islandez al sanatatii. Serviciul online dedicat pentru emitere a fost lansat joia trecuta.

„Obiectivul este de a facilita circulatia intre tari, astfel incat persoanele sa poata prezenta un certificat de vaccinare la controlul la frontiere, fiind astfel scutite de masurile de restrictie la frontiere conform regulilor tarii respective”, a explicat ministerul.

Pentru islandezi, certificatele sunt deocamdata utile doar teoretic, valoarea acestor documente nefiind recunoscuta international. Dar, daca vor fi acceptate, Islanda va permite la randul sau accesul detinatorilor din tarile Uniunii Europene si din Spatiul Economic European, sau cu certificate implementate de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).

Islanda, desi nu este membra a UE, face parte din spatiul Schengen, unde insa libera circulatie este restransa in prezent din cauza numeroaselor masuri de combatere a epidemiei de coronavirus. Insula a aplicat controale stricte la frontiere si a urmarit contactele in toate cazurile depistate, iar epidemia pare sub control de cateva saptamani. In ultimele zile s-au raportat sub cinci infectari noi pe zi, la o populatie de 365.000.

In UE se discuta deja despre introducerea unor certificate sau „pasapoarte” de vaccinare, dar nu s-a ajuns la un consens. Unele tari, cum ar fi Grecia, insista ca astfel de documente ar putea salva turismul; altele, printre care Franta si Germania, se opun.

Reticenta este justificata prin procentajul redus de vaccinare si prin incertitudinile legate de efectul vaccinului asupra transmiterii virusului. Si autoritatile sanitare islandeze au recunoscut dealtfel, pe site-ul oficial, ca „nu stim inca daca cei infectati dupa vaccinare sunt mai putin susceptibili de a transmite boala”.

Luna aceasta, comitetul de urgenta al OMS a declarat ca „deocamdata” este impotriva utilizarii certificatelor drept conditie pentru accesul in diferite tari.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: