Primarul Clotilde Armand s-a dus peste Politia Locala: „Gata cu intelegerile cu diverse clanuri interlope!”
Noul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, anunta ca a fost la sediul Politiei Locale Sector 1 unde a doat ordine stricte: „Gata cu politia politica, cu datul in judecata si intimidarea jurnalistilor, achizitiile frauduloase si intelegerile cu diverse clanuri interlope”.
„Am fost impreuna cu echipa mea sa vedem ce se intampla la Politia Locala Sector 1 si am discutat cu toata conducerea acestei institutii (seful cel mare era in concediu…).
Cred ca mesajul meu a fost foarte bine inteles de toti directorii de departamente din Politia Locala. Gata cu: politia politica, cu datul in judecata si intimidarea jurnalistilor, achizitiile frauduloase si intelegerile cu diverse clanuri interlope, constructiile ilegale si santierele abuzive sau de lipsa reactiei atunci cand este solicitat ajutorul. Cine nu a inteles asta nu mai are ce cauta in institutia politiei. Politia Locala Sector 1 trebuie sa devina un exemplu pentru bucuresteni, din acest moment Politia Locala Sector 1 este obligata sa respecte legea aplicand-o in litera si spiritul ei. Stiu ca aceasta reforma nu se face peste noapte dar am toate convingerea ca va reda increderea cetatenilor.
Dupa aceasta vizita am desigilat biroul primarului. Am semnat procesul de predare-primire cu vechea administratie si au inceput sa ajunga la mine multi metri cubi de dosare din diverse departamente ale primariei. Am organizat deja echipe de IT-sti in toata primaria care vor lupta sa spunem adio birocratiei si hartiilor inutile”, a anuntat Armand pe Facebook.
In cadrul Politiei Locale Sector 1 lucreaza si Ilie Ion Stanescu, fostul sef SRI Prahova.
„Pentru cine nu stie, la Politia Locala Sector 1 este director executiv la Directia Suport Operational domnul Ilie Ion Stanescu – fostul sef SRI Prahova. Dumnealui are un salariu bun si pensia speciala aferenta. Mai are si o firma impreuna cu fina d-lui George Maior”, anunta Armand in luna iulie.
Oana-Magdalena Ciobanu, sotia finului lui Maior, lucreaza in mai multe proiecte medicale ale Ministerului Apararii. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, Oana-Magdalena Ciobanu este actionar la Centrul Medical Antisigma SRL, societate ce se ocupa de activitati de asistenta spitaliceasca.
Centrul Medical Antisigma nu are activitate financiara, in schimb, Oana-Magdalena Ciobanu are cativa parteneri de afaceri cel putin interesanti, unul dintre administratorii firmei fiind fostul sef al SRI Prahova, Ilie Ion Stanescu, scria Gazeta de Cluj anul trecut.
Fostul ofiter SRI, Adrian Radu a povestit in octombrie 2010, intr-un interviu acordat jurnalistilor de la Romania Libera ca Ion Stanescu s-a pensionat de frica, dupa ce fostul sef al SRI, Radu Timofte ar fi blocat dosare operative care vizau infractiuni in domeniul comertului cu petrol, alcool si in domeniul unor privatizari oneroase.
”La dosarul instrumentat de noi, care viza, intre altele, si un om de afaceri din zona Campina, au avut acces, in ordine ierarhica col. Ion Stanescu (seful SRI Prahova), generalul Ovidiu Soare (seful Inspectoratului de Aparare a Constitutiei si a Sigurantei Economice din centrala SRI) si Radu Timofte (seful SRI). Ei ne-au tradat. In fata noastra, seful SRI Radu Timofte ne-a spus ca este cel mai grav caz economic de dupa 1990, dar pe la spate ne-a tradat cazul. Generalul Soare s-a dus si i-a spus totul lui Adrian Nastase; apoi omul de afaceri din Campina a fost avertizat. Drept rasplata pentru noi, conducerea SRI ne-a decimat echipa, iar lui Soare i-au mai dat o stea de general. (…) Pot sa va mai spun ca seful nostru de la SRI Prahova, col. Stanescu, de frica s-a pensionat”, spunea in 2006, ofiterul Adrian Radu.