Primarul PSD din Mioveni, prins in flagrant de DNA. A luat spaga de la o doctorita pentru a o angaja la spitalul din oras
Primarul PSD din Mioveni, Ion Georgescu, a fost retinut miercuri seara de procurorii DNA. El a luat spaga de la o doctorita pentru a o angaja la spitalul din oras. Georgescu este prim-vicepresedinte al PSD Arges.
Georgescu este retinut sub acuzatia de trafic de influenta.
Surse judiciare au declarat pentru aktual24.ro ca Georgescu i-a cerut 30.000 de euro unei doctirite pentru a o angaja la spitalul din oras. El a luat 10.000 de euro in avans insa nu a reusit sa se tina de promisiue.
Georgescu a fost retinut in momentul in care restituia banii de spaga.
Miercuri seara, procurorii DNA sunt la Georgescu acasa pentru perchezitii.
Cum se prezinta Georgescu pe site-ul lui de campanie: „A fi primar in slujba cetateanului inseamna sa ai capacitatea de a lua decizii dure, dar necesare. Poate ca unii dintre dumneavoastra isi doresc mai mult pentru orasul nostru, dar stiu ca un bun gospodar trebuie sa fie onest, realist si sa promita doar acele lucruri pe care le poate realiza. Nu are rost ca in final sa-i dezamagim pe cetateni lansand promisiuni fara acoperire”.
Georgescu a fost felicitat de Ciolacu dupa alegerile din PSD Arges.