Presedintele in functie al SUA, Barack Obama, a declarat, miercuri, dupa aflarea rezultatelor de la prezidentiale, ca „presedintele ales si cu mine avem niste diferente semnificative”. „Toata lumea este trista cand o tabara pierde alegerile”, a mentionat Obama.
„Chiar daca am pierdut, soarele a rasarit si, desi stiu ca toata lumea a avut o noapte lunga, asa am avut si eu. Am avut ocazia sa vorbesc cu presedintele ales la 3 si jumatate dimineata pentru a-l felicita, si l-am invitat sa vina la Casa Alba maine, pentru a ne asigura ca tranzitia puterii se face cu bine”, a declarat presedintele Statelor Unite, Barack Obama.
„Nu este niciun secret ca presedintele ales si cu mine avem niste diferente semnificative. Dar tineti minte, acum 8 ani, eu si presedintele Bush aveam niste diferente semnificative. Dar echipa presedintelui Bush a fost foarte profesionista si eleganta in a se asigura ca exista o tranzitie buna pentru ca noi sa putem incepe cu bine mandatul. Ce mi-am dat seama repede in aceasta slujba este ca presedintia si vicepresedintia sunt mai mari decat oricare dintre noi. Asa ca mi-am instruit echipa sa urmeze exemplul presedintelui Bush de acum 8 ani si sa se asigure ca va fi o tranzitie de succes pentru presedintele ales”, a adaugat el.
Obama a facut apoi apel catre americani sa nu uite ca „suntem o echipa”.
„De fapt, trebuie sa ne amintim ca suntem toti in aceeasi echipa; nu suntem mai intai democrati ori republicani, ci americani, patrioti, facem ce este cel mai bine pentru tara. De aceste lucruri este nevoie in Statele Unite – de coeziune, incluziune, respect pentru institutii si pentru valorile statului de drept, de respect pentru toti”, a spus Obama.
„Tranzitia pasnica a puterii este unul dintre aspectele importante ale democratiei noastre, iar in urmatoarele luni vom arata acest lucru lumii intregi”, a subliniat liderul de la Casa Alba.
„Am avut ocazia noaptea trecuta sa vorbesc si cu secretarul Clinton si sa-i ascult remarcile de mai devreme. Sunt foarte mandru de ea. A dus o viata extraordinara in slujba publicului, a fost o Prima Doamna minunata, un senator foarte bun de New York si nu puteam avea un secretar de stat mai bun. Sunt mandru de ea si multi americani se uita la ea cu admiratie. Nominalizarea ei a fost istorica pentru mesajul pe care l-a transmis tuturor fiicelor din America – ca pot accede la functii inalte in politica si sper ca stiu ca ea si presedintele Clinton vor continua sa munceacsa pentru oameni din America si din toata lumea”, a adaugat Barack Obama.
„Toata lumea este trista cand o tabara pierde alegerile. Dar in ziua de dupa trebuie sa ne aducem aminte ca suntem toti in aceeasi echipa.”
Barack Obama l-a sunat pe presedintele ales Donald Trump ca sa-l felicite pentru victoria in alegeri si l-a invitat la Casa Alba joi, pentru a discuta despre „tranzitia lina a puterii”, potrivit unui comunicat anterior al administratiei. Obama a vorbit de asemenea cu Hillary Clinton si „si-a exprimat admiratia pentru campania puternica purtata in intreaga tara”.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comaneci si cel care a transformat SUA intr-o putere…
Armata israeliana a anuntat sambata ca o sinagoga a fost lovita de o salva "semnificativa"…
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…