In procesul lui Tariceanu, Paul Lambrino a uitat brusc limba romana: „If I speak English and romana, half-half?”. Reactie taioasa a judecatorului
Paul Lambrino, cunoscut si ca printul Paul al Romaniei, le-a cerut judecatorilor, luni, sa ii permita sa se exprime atat in romana cat si in engleza.
Iata dialogul dintre Paul Lambrino si judecator, relatat de jurnalistul Ionel Stoica, care este prezent in sala de judecata:
Paul al Romaniei: Scuzati, if i speak english and romana, half-half? Eu inteleg 90% din limba romana, nu vorbesc foarte bine.
Judecator: Aici nu vorbim rongleza. Avem translator de engleza, daca nu intelegeti ceva, intrebati.
Printul Paul si printesa Lia au cerut sa fie audiati in dosarul in care presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, este judecat pentru marturie mincinoasa si favorizarea infractorului.
Potrivit rechizitoriului DNA, acuzatiile in cazul lui Calin Popescu Tariceanu au legatura cu declaratia pe care acesta a dat-o la DNA Brasov la data de 15 aprilie 2016, in care „a mentionat in mod nereal ca nu a avut cunostinta despre: – retrocedarea catre Paul Philippe Al Romaniei a unor suprafete de teren in Baneasa (fosta ferma regala) si Snagov (trunchiul de padure Fundul Sacului), – implicarea inculpatilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi si a altor persoane in procedurile de retrocedare, – actele de vanzare-cumparare vizand aceste bunuri”.
Potrivit rechizitoriului, Calin Popescu Tariceanu „a mai facut declaratii necorespunzatoare adevarului si nu a spus tot ce stie in legatura cu relatia avuta cu inculpatii Tal Silberstein, Andronic Dan Catalin si Truica Remus, in contextul mentionat mai sus, intalnirile si discutiile purtate cu acesta din urma referitor la taxele notariale privind tranzactionarea imobilelor mentionate mai sus si modalitatea de dobandire si valorificare a bunurilor revendicate”.
In acelasi context, spun procurorii, presedintele Senatului ar fi declarat ca nu a avut o relatie apropiata cu Marius Marcovici, „ascunzand totodata ca are cunostinta de relatia acestuia din urma cu inculpatul Tal Silberstein. Totodata, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton a afirmat in mod nereal ca nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din Romania”.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.