Procurorii DNA i-au prins cu minciuna pe Grindeanu si liderii PSD. Iohannis a avut dreptate, ce pregatea PSD in ziua in care presedintele a ajuns la Guvern

news

Procurorii DNA arata, in decizia de a transmite dosarul privind OUG 13 catre Parchetul General, ca ministrul Justitiei chiar pregatea sa adopte ordonante de amnistie si gratiere in ziua in care Klaus Iohannis s-a dus la sediul guvernului.

Iordache avea de gand chiar sa modifice „infractiunile de coruptie clasice”. DNA arata ca ministrul Justitiei planuia sa adopte ordonantele pe 18 ianuarie, ziua in care presedintele Iohannis s-a deplasat de urgenta la sediul Guvernului.

„In cursul zilei de 17.01.2017, s-au intocmit proiectele de OUG privind modificarea CP si CPP, precum si cu privire la gratiere, renuntandu-se la dezincriminarea totala a abuzului in serviciu. In schimb, s-au introdus: un prag valoric minim al prejudiciului de 200.000 lei, conditia existentei unei plangeri penale prealabile precum si diminuarea pedepselor. De asemenea, s-a renuntat la modificarea infractiunilor de coruptie clasice, deoarece s-a atras atentia asupra posibilitatii sanctionarii Romaniei care este parte a Conventiei de la Merida.

La data de 18.01.2017, aceste proiecte nu au mai fost introduse pe ordinea de zi suplimentara a Guvernului, asa cum se intentionase initial, iar ulterior au fost publicate pe site-ul Ministerului Justitiei pentru a se transmite opinii. Totodata, s-au solicitat puncte de vedere de la principalele institutii din domeniul judiciar”, se arata intr-un comunicat al DNA.

Pe 18 ianuarie, presedintele Klaus Iohannis s-a deplasat de urgenta la sediul Guvernului, unde a declarat ca „sunt doi elefanti in incapere” – ordonanta de gratiere si ordonanta de modificare a codurilor penale.

„Cunoasteti povestea ca este un elefant in incapere, dar nu se vede. Sunt doi elefanti — ordonanta de gratiere si ordonanta de modificare a codurilor penale. Evident ca si despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineata, iar domnia sa mi-a spus ca discutia avusese loc deja cu anumiti colegi din Guvern si ca nu vor fi puse pe ordinea de zi suplimentara aceste doua chestiuni privind gratierea si modificarea codurilor”, a afirmat Iohannis.

El a precizat ca premierul s-a angajat ca aceste doua acte normative sa nu fie bagate „peste noapte” in nicio sedinta de Guvern.

„S-a angajat (premierul — n.r.) ca aceste chestiuni sa nu fie bagate peste noapte in nicio sedinta de Guvern, ci imediat ce documentele vor fi clarificate, evident, sub conducerea ministrului Justitiei, a doamnei ministru de Interne si a doamnei ministru delegat pentru Afaceri Europene sa fie puse in transparenta, adica, mai clar, sa fie date spre consultare tuturor entitatilor prevazute de lege: CSM, organizatii profesionale, organizatii ale judecatorilor si, bineinteles, opiniei publice”, a sustinut presedintele.

Ulterior, Grindeanu si liderii PSD au negat ca guvernul intetiona sa adopte cele doua OUG, ei criticand dur presedintelui la sediul Guvernului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: