Procurorul general, Augustin Lazar, desfiinteaza propunerile inainte de ministrul PSD al Justitiei privind gratierea si modificarea legislatiei penale. El acuza ca initiatorii urmaresc „interese oculte”.
„Cei care au initiat acest montaj, cu un paravan in fata unui interes ocult, au subestimat IQ-ul romanilor si al presei de investigatii, care imediat a aratat adevaratele interese”, spune Lazar pentru ziare.com.
Lui Lazar i-a atras atentia, in primul rand, gratierea unor pedepse cu suspendare.
„Ca interes public nu exista o explicatie rationala. Putem identifica o explicatie ascunsa in spatele proiectelor cu nota de fundamentare politicoasa, oficiala. In spate vedem un interes ocult, care nu e explicat de nimeni, dar incepe sa-l identifice presa.
Ca magistrat, eu nu pot spune ca aceste acte normative au fost date in considerarea interesului lui X sau Y dintre persoanele inculpate sau condamnate. Insa observ cu satisfactie ca presa de investigatii, care poate vorbi despre aceste lucruri, a reusit din doua miscari sa clarifice problema.
Cei care au initiat acest montaj, cu un paravan in fata unui interes ocult, au subestimat IQ-ul romanilor si al presei de investigatii, care imediat a aratat adevaratele interese”, spune Lazar.
El este nemultumit si in privinta prevederii conform careia si condamnatii pentru abuz in serviciu vor beneficia de gratiere.
„Am retinut ca vor beneficia. Exista o categorie de persoane dintre cele privilegiate conform proiectului in considerarea careia cred ca a fost gandit actul normativ: parlamentari, primari, consilieri locali si judeteni, directori, fosti ministri care au comis infractiuni. In loc sa infrunte cu demnitate situatia, fac un grup de interese pentru a-si promova un act de clementa”, acuza procurorul general.
El a sesizat imediat si mizele din spatele intentiei de modificare a legislatiei penale.
„Din pacate si aici se vede un interes ocult, ascuns in spatele interesului prezentat public, cum ca textele infractiunilor trebuie actualizate in urma examinarii lor de catre CCR si a declararii neconstitutionale a unor texte sau pasaje din texte.
De exemplu, in cazul conflictului de interese, CCR a declarat neconstitutionala doar sintagma „raporturi comerciale”. Ea trebuia luata si adaptata pentru a fi previzibila si clara. In rest, textul era foarte bun.
Initiatorul proiectului a eliminat cu totul sintagma si a introdus „un pion otravit” in interiorul textului: mentinunea ca foloasele sa fie „necuvenite”. Textul va fi total inaplicabil in viitor. Nu se va putea demonstra acest element de „necuvenit”.
Legea este inspirata din legislatia franceza unde este fara mentiunea „necuvenit”. In jurisprudenta franceza s-a cerut instantelor sa constate ca acele foloase erau cuvenite. Iar Inalta Curte a aratat ca elementul necuvenit nu este element constitutiv al infractiunii. Daca introducem noi elementul ca brevet romanesc, eliminam textul din CP si nu vom mai avea conflict de interese.
Acest instrument juridic exceptional pentru disciplinarea societatii romanesti, a functionarilor publici a fost aplicat in ultimii 10 ani in Romania, avem cateva sute de parlamentari, directori, primari, consilieri locali si judeteni condamnati pentru aceasta fapta.
Ce faceau? Drenau banul public catre rudele lor, catre firmele lor. Ce vor acum? Sa introduca elementul necuvenit pentru a transforma spiritul acestui text de lege”, a aratat Lazar.
Augustin Lazar a explicat efectele devastatoare ale proiectului in cazul eliminarii denuntului.
„Va mai dau un exemplu. Denuntul nu e un brevet romanesc. Se sugereaza pe diverse posturi de televiziune ca l-am scos acum si pe baza lui se dau condamnari. Gresit!
E un instrument luat de la democratiile occidentale si reprezinta cheia prin care ei au deschis omerta, legea tacerii. Cand avem de-a face cu infractiuni de criminalitate organizata si coruptie trebuie sa avem instrumente specifice, sa-i incurajam pe unii sa coopereze cu autoritatea judiciara si sa se protejeze astfel pe ei insisi.
Daca eliminam acest instrument, legea tacerii se va reinstaura. Italienii s-au lovit primii de omerta si ei au expresia „cine tace scapa”. Si inca una siciliana: „cine e orb, surd si tace traieste 1.000 de ani in pace”.
Iata unde vor sa ajunga dumnealor! Daca reglementeaza denuntul in asa fel incat sa nu poata fi folosit ca instrument juridic, vom trai in pace cum am mai trait.
(…) Denuntul va mai valabil 6 luni dupa comiterea faptei.
Nicio fapta dintre cele mari nu se descopera in primele 6 luni. Faptele mari se descopera de regula dupa o perioada mare de timp, cand intervine o problema intre asociati, intre cei care au facut o fapta de dare-luare de mita, abuz in serviciu. Iese la suprafata cand sunt nemultumiti unii sau altii.
Se spune ca X sau Y e condamnat doar pe baza de denunt. Este o gogomanie cum nu s-a auzit!”, a subliniat procurorul general.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…
Site-ul The Onion, care publica articole satirice, a achizitionat Infowars, platforma media de dreapta condusa…
In Guangzhou, unul dintre cele mai mari orase ale Chinei este inca oficial vara, in…