Profesorul Cristian Preda, politolog: „Unui Ciolacu, cu bacalaureat luat la 37 de ani, i se iarta totul. In schimb, un om destept, cu o meserie clara si cu o voce publica articulata, e desfiintat”
Desi de viitoarele alegeri prezidentiale, anuntate pentru luna septembrie, ne mai desparte doar o lunga vara fierbinte, pana in prezent nu exista nici macar un candidat sigur – spre deosebire de anii precedenti, cand candidaturile erau anuntate cu multe luni inainte de scrutin. Cine va candida ramane deocamdata un mister, dar cert este ca omul care va deveni urmatorul presedinte al Romaniei va trebui sa aiba calitati solide, care sa-l recomande pentru aceasta functie. Pe aceasta tema am discutat cu reputatul politolog Cristian Preda, care a lansat recent un „manual” destinat votantilor romani, in perspectiva celor patru randuri de alegeri din 2024.
Domnule Preda, ati lansat recent, la Bookfest, o carte intitulata Ce vrem de la presedintele tarii? Ghid civic pentru alegatorii romani. Credeti insa ca o sa o citeasca cine trebuie? Pentru ca romanii au un cusur: cei care citesc nu prea voteaza, iar cei care voteaza nu prea citesc!
Volumul de la Humanitas pleaca de la un text de-al meu de anul trecut, intitulat „Harnic, moderat si darnic”, aparut in Revista 22. Schitam acolo portretul presedintelui de care am avea nevoie in urmatorii cinci ani. Ciprian Mihali si Sorin Ionita au acceptat invitatia facuta de Lidia Bodea, directoarea editurii, de a scrie pe marginea aceleiasi teme: ce asteptari avem de la un sef de stat, care isi va incheia mandatul cand se vor implini patru decenii de la revolutia anticomunista. Andrei Plesu a acceptat sa publicam drept prefata un articol de-al sau despre profilul unui presedinte. Volumul va fi punctul de plecare al unei dezbateri care va avea loc astazi, joi, 6 iunie, de la 7 seara, la Libraria Humanitas de la Cismigiu, si la care voi participa, alaturi de Sorin Ionita, dar si de Gabriel Liiceanu, Ovidiu Nahoi si Cristi Ghinea. Ce rost are volumul si de ce dezbatem asemenea lucruri? Fiindca noi credem ca e nevoie sa pornim de la idei, nu de la candidati. Cu alte cuvinte, sa cautam sa identificam ce are nevoie Romania si sa judecam in functie de ele ce ne propune un candidat sau altul. Cred ca e ceva rezonabil. Volumul ar trebui parcurs, zic eu, de oricine – si de cei care citesc mult, si de cei care citesc mai rar –, fiindca in joc e o chestiune care ne priveste pe toti, indiferent de numarul de ore consacrate zilnic lecturii.
Care sunt in opinia dumneavoastra primele trei calitati necesare unui om politic pentru a fi un bun presedinte al Romaniei?
Cand am ales triada „harnic, moderat si darnic”, am numit cele trei calitati despre care pomeniti. Harnicia este esentiala. Va ofer contra-exemplul perfect: in luna mai, presedintele Iohannis a aparut public doar pentru o vizita in SUA – importanta, fara indoiala –, ca si pentru o excursie in munti, cand s-a infatisat tarii intr-un trening elegant. Nu exagerez daca spun ca lenevia lui este sfidatoare. Un presedinte bun e unul care munceste zilnic 15-16 ore si a carui munca se vede public cu claritate. A doua calitate la care ma gandesc este moderatia. Intr-un fel, ea e obligatorie. Fiindca un presedinte, indiferent daca a fost de dreapta sau de stanga inainte de a fi votat, trebuie sa se aseze la centru, ca sa fie cu adevarat al tuturor, neutru in raport cu orice tabara politica, atent la orice cetatean. Fiindca un sef de stat care merita acest nume e presedinte, spuneam in textul meu, „si pentru cel virtuos, si pentru cel trimis in inchisoare. Si pentru cel harnic, si pentru cel lenes. Si pentru tineri, si pentru batrani. Si pentru majoritatea ortodoxa, si pentru minoritatile religioase. Si pentru cine vorbeste in casa romana, si pentru cei a caror limba materna e maghiara sau germana. Si pentru cel sarac, si pentru cel chivernisit”. A treia calitate e darnicia. Presedintele bun e cel care daruieste cinci ani din viata lui tarii. Nu unul care este cocotat intr-un fotoliu, ci unul cocarjat de grijile tuturor cetatenilor. El ii slujeste pe oameni, nu-i conduce. E romanul care ofera totul, nu cel care primeste toate privilegiile. Asa ar trebui sa fie.
Daca ar fi sa alcatuiti un top al presedintilor post-decembristi, cum ar arata acesta?
Prefer sa fac scurte schite de portret sau, mai exact, sa spun cum cred ca vor ramane cei patru in memoria colectiva si, poate, si-n cartile de istorie. Iliescu va fi comunistul convertit la democratie, uzurpatorul puterii revolutionare manifestate in strada si inventatorul mineriadelor politice. Constantinescu va ramane ca presedintele primei alternante realizate la urne si ca deschizatorul celor doua mari drumuri, spre NATO si spre UE. Traian Basescu va fi presedintele-jucator suspendat de doua ori. Iohannis va fi mentionat cu nume, prenume si anii domniei sale cvasi-monarhice. Atat si nimic mai mult.
Exista multi intelectuali romani populari, care insa refuza cu obstinatie sa intre in politica – si implicit sa candideze la presedintie. De ce aceasta reticenta a lor? Credeti ca are legatura cu faptul ca la noi, spre deosebire de alte natiuni est-europene unde intelectualitatea s-a implicat masiv dupa 1989 (cehii au avut presedinte chiar un scriitor, pe Vaclav Havel), nu a existat o disidenta anti-comunista organizata, deci nu am avut o cultura politica prea bine definita, inca de la bun inceput?
Intelectualii romani au avut complexul despre care amintiti. Nu stiu cat mai e de relevant azi, la aproape 35 de ani de la caderea lui Ceausescu. Alte doua lucruri sunt, insa, de luat in seama. Nivelul mediu de educatie al membrilor de partid e sub-mediocru. Asa ca intelectualul popular care intra in politica e, din start, o fiinta stranie pentru masa militantilor. Iar daca el nu e in stare sa vorbeasca limba omului obisnuit, daca ramane ininteligibil, e pierdut si, la un moment dat, tranteste usa. In al doilea rand, exigentele ziaristilor si analistilor au fost mult mai mari fata de asemenea intelectuali intrati in politica decat fata de ceilalti politicieni. Orice mica greseala de-a lor a fost tratata ca o crima. Atunci cand respectivii nu au fost facuti albie de porci. Unui Ciolacu, cu bacalaureat luat la 37 de ani, i se iarta totul. In schimb, un om destept, cu o meserie clara si cu o voce publica articulata, e desfiintat.
Spre deosebire de predecesorul sau, Traian Basescu, sub mandatul actualului presedinte, Klaus Iohannis, a fost atat de liniste incat a atipit pana si DNA-ul, ar zice gurile rele. Pentru o tara de Romania este de preferat un astfel de mandat „fara evenimente” sau unul mai „intens”, care sa puna in miscare atat clasa politica, cat si institutiile statului?
Actualul presedinte a fost inventat ca personaj politic de anvergura nationala de un trio alcatuit din Victor Ponta, Crin Antonescu si Dan Voiculescu, care l-au propus prim-ministru dupa ce motiunea de cenzura contra lui Emil Boc a trecut de parlament. Asta era in 2009. Cele trei ursitoare considerau, intre altele, ca DNA trebuie s-o lase mai moale cu anchetele. In cei zece ani petrecuti la Cotroceni, K. Iohannis a respectat acest mandat. Indiferent de imprejurari – ca era prieten electoral sau adversar al PSD, ca propunea teme de referendum legate de justitia penala sau ca o demitea pe Kovesi de la DNA etc. – el a considerat ca justitia e puterea care trebuie sa taca. Mai mult chiar decat a tacut el.
Ati afirmat recent ca va asteptati la o surpriza frumoasa la urmatoarele alegeri prezidentiale. Nu va rugam sa ne devoalati surpriza, dar macar cateva indicii le puteti oferi cititorilor nostri, care totusi asteapta si ei, ca sa parafrazez titlul unui roman celebru, „minuni de la luna septembrie”?
Cursa prezidentiala a fost mereu o surpriza. Putini au fost cei care anticipau ca Iliescu aduna 85% din voturi in 1990, sau care au pariat pe intrarea in turul doi a lui Constantinescu in 1992 ori pe victoria lui in 1996, pe intrarea lui Vadim Tudor in finala din 2000, sau pe victoriile lui Basescu contra lui Nastase apoi a lui Geoana, cum putini au fost cei care il vedeau pe Iohannis infrangandu-l pe Ponta in 2014 ori avand-o drept adversara pe Dancila cinci ani mai tarziu. Conditiile pentru o surpriza sunt cu atat mai mari in 2024 cu cat, desi alegerile au fost devansate cu trei luni, nu avem candidaturi asumate, ci doar speculatii despre potentiali candidati. In treacat fie spus, e absolut jenant faptul ca scrutinul pentru Cotroceni a fost programat in septembrie doar pentru a-i permite lui K. Iohannis sa plece mai repede la Bruxelles, unde spera sa prinda un job. Bunul plac al acestui presedinte care ne-a deceptionat pe foarte multi dintre cei care l-am votat e incredibil.
Ascensiunea AUR din ultima vreme este ingrijoratoare. Sunt riscuri ca George Simion sau un alt reprezentant al acestui partid extremist sa ajunga in turul doi al prezidentialelor? Pentru ca, judecand dupa ce zic sondajele, care il dau invins in majoritatea duelurilor, lui Marcel Ciolacu i-ar placea doar o finala cu Simion, iar televiziunile de partid depun eforturi intense pentru a-l „gonfla” pe liderul AUR.
E adevarat ca pesedistii nu au mai castigat o competitie prezidentiala de cand Iliescu il infrangea pe Vadim Tudor. Dupa aceea, Nastase, Geoana, Ponta si Dancila au pierdut, rand pe rand, confruntarile cu candidatii de dreapta. Asa ca in mintea unor pesedisti s-a nascut ideea unui tur decisiv ideal, in care candidatul lor intalneste iarasi un zarghit. Dar nici Simion nu e Vadim, nici 2024 nu e 2000. Asa ca banii aruncati in propaganda pro-Simion sunt pur si simplu aruncati pe fereastra. Simion sau Sosoaca nu au nicio sansa sa ajunga in al doilea tur. Convingerea mea e ca finala va fi din nou una care va opune doi candidati care vor fi sustinuti de partide democratice. Si e foarte bine ca e asa. Avem nevoie, asa cum spuneam mai devreme, de moderatie.
Traim, cum ar zice chinezii, „vremuri interesante”. In aceste vremuri, cu Rusia la un pas de noi si influente rusesti tot mai mari, ar fi de preferat sa avem un presedinte „jucator”, ca Basescu, sau unul „spectator”, ca Emil Constantinescu sau Iohannis? De Iliescu nu va intreb, fiindca el sigur ne-ar fi amanetat la rusi ca gubernie!
Ma vad obligat sa va contrazic. Emil Constantinescu n-a fost deloc spectator. In conflictul din fosta Iugoslavie el a luat clar partea NATO si a permis avioanelor aliate sa survoleze cerul Romaniei, pentru a-l ataca pe Slobodan Milosevici. A spus-o clar si raspicat, chiar daca stia ca are impotriva sa nu doar partidul condus de Iliescu, ci si opinia publica. Decizia aceasta a fost rasplatita cu deschiderea negocierilor de aderare la UE. In 2022, Iohannis a fost, la randul lui, in mod clar de partea Ucrainei. Ceea ce intriga la el e secretomania. Spre deosebire de ceilalti aliati din NATO, care au spus clar nu doar ce optiune au, dar si cum ii ajuta pe ucraineni, presedintele actual a considerat ca trebuie sa fie foarte discret. Lasand sa pluteasca suspiciunea ca ajutorul nostru e si el modest. Culmea e ca acelasi Iohannis s-a anuntat gata sa preia sefia NATO. Se intelege, cred, din ce spun ca prefer un presedinte angajat, care asuma fara rezerve optiunile de politica externa si de aparare. Unul care face, nu care tace si care, intrucat actioneaza, ne si spune cum si de ce. Asa mi-ar placea sa fie presedintele ales in 2024.
Sunteti optimist in privinta viitorului pe termen scurt al tarii noastre?
Sunt optimist si pe termen scurt, si pe termen lung cu privire la Romania. Traim azi in cea mai buna versiune pe care a cunoscut-o tara noastra. Si cred ca vom avea si guvernanti ceva mai buni decat mediocrii de azi.
