Profesorul Valentin Naumescu, despre situatia din Iran: „Urmatoarele 5-6 luni vor fi foarte interesante pentru a intelege in ce moment al existentei sale se afla Republica Islamica Iran”
Dupa socantul atac al Hamas din octombrie anul trecut, Orientul Mijlociu pare, mai mult ca oricand, un butoi de pulbere, iar moartea neasteptata, intr-un bizar accident, a presedintelui iranian Ebrahim Raisi nu a facut decat sa alimenteze si mai mult tensiunile. Care este starea de spirit din Iran, care sunt perspectivele imediate si mai ales ce turnura ar putea lua evenimentele – daca se va instaura pacea sau conflictul va escalada – am incercat sa aflam stand de vorba cu unul dintre cei mai reputati experti romani in domeniul politicii internationale, Valentin Naumescu, profesor de relatii internationale la Facultatea de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj.
Domnule profesor, dupa cum stim presedintele iranian Ebrahim Raisi a murit intr-un accident de elicopter, pe fondul vremii nefavorabile si al unor posibile defectiuni tehnice. Cum ar putea influenta, pe termen scurt, aceasta disparitie neasteptata situatia din Orientul Mijlociu?
Termen scurt inseamna aici asa-zisa „campanie electorala” de 50 de zile care urmeaza, respectiv instalarea ulterioara a noului presedinte si a guvernului. Ramane de vazut daca va fi ales sau nu actualul presedinte interimar Mokhber, fostul prim-vicepresedinte. Nimic nu este sigur acum, e prea devreme sa discutam despre candidaturi. Ne referim deci la o perioada de cateva luni de incertitudine, cel mult pana la sfarsitul anului, daca luam in considerare si alte posibile schimbari, in esaloanele inferioare ale puterii politice si administratiei publice. Aceste 5-6 luni ne vor putea da o imagine destul de clara asupra nivelului de stabilitate si incredere politica de care se mai bucura (sau nu) teocratia printre iranieni. Nu as exclude in acest moment o posibila tulburare politica in Iran, pentru ca moartea lui Ebrahim Raisi i-a prins nepregatiti pentru succesiune si, cel mai probabil, acum se vor activa toate factiunile din societate, radicale sau moderate. Nu putem exclude nici o reactivare a protestatarilor impotriva abuzurilor regimului, in special a femeilor si generatiei tinere, desi stim cat de dura a fost reprimarea protestelor datile trecute. Nu exista o solutie de succesiune cristalizata, planificata si convenita cu ayatollahul si cu liderii optiunilor principale, asa cum exista de obicei inainte de alegerile din Republica Islamica Iran, cand rezultatul era cunoscut dinainte. Lupta pentru puterea executiva intre diversele factiuni si orientari ar putea, la randul ei, crea incertitudine in regiune, atat pentru gruparile teroriste sponsorizate traditional de Iran, cat si pentru tarile vecine sau apropiate. Sa nu uitam ca suntem in plin razboi Hamas-Israel, Hamasul fiind una din organizatiile teroriste sponsorizate in ultimii ani de Iran. Hezbollah-ul libanez sau rebelii Houthi din Iemen privesc de asemenea cu mult interes procesul electoral care urmeaza si spera ca cei mai mari sustinatori politici ai acestor finantari externe sa aiba castig. Irakul cu guvernarea sa siita este de asemenea interesat de noua linie executiva de la Teheran, la fel ca Arabia Saudita, fosta mare rivala care tocmai a semnat un acord de normalizare diplomatica cu Iranul, mediat de China, ca sa nu mai vorbim de Israel, dar din perspectiva contrara, a amenintarilor. Interesate vor fi si marile puteri aliate ale Iranului, adica Rusia si China, ultima ca partener strategic al Iranului. Vor fi probabil in campanie si candidati care, agitand steagul populismului islamist, vor cere o linie mai dura a politicilor Teheranului pe plan intern si extern. Moartea presedintelui Raisi, un conservator luat in considerare ca posibil succesor al Liderului Revolutiei (deci ca viitor ayatollah), este un eveniment disruptiv, o „lebada neagra” din categoria celor pe care regimurile autoritare, rigide si planificate, le gestioneaza in general cu mare dificultate.
Avand in vedere ca in trecut chiar si oameni de stiinta iranieni implicati in programul nuclear al acestei tari au fost lichidati de Mossad, si acum au existat zvonuri ca Raisi ar fi cazut victima agentilor secreti israelieni. Cat de credibile sunt asemenea zvonuri?
Nu as credita aceste zvonuri. Nu cred ca a fost mana Israelului, desi tocmai ce s-a incheiat un schimb de replici militare directe intre cele doua tari iar speculatiile abunda. Destabilizarea Iranului nu ar avea niciun sens daca nu suntem intr-un context in care sa existe o minima speranta ca, dupa alegeri, ar putea rezulta un regim mai prietenos, mai liberal. Nu mi se pare pregatita in prezent o alternativa neaparat mai buna. Daca noua abordare a Teheranului va fi insa si mai dura, si mai intransigenta fata de Israel si SUA, nu vad niciun motiv ca cineva sa incerce sa provoace acest soc politic intern. Un Iran mai nervos, mai agitat si mai instabil pe plan intern poate deveni oricand un Iran mai agresiv pe plan extern.
Iranul este o teocratie solida de mai bine de patru decenii si in aceste conditii succesiunea la putere nu ar trebui sa ingrijoreze regimul ayatollahilor. Cu toate acestea, sfarsitul intempestiv al lui Raisi i-a bulversat pe liderii politici si religiosi ai Iranului. De ce se tem ei?
Asa cum am spus anterior: pentru ca nu au o solutie de succesiune pregatita din timp. Abia acum incep discutiile intre ei iar timpul este scurt. Raisi era chiar vizat de o desemnare viitoare in pozitia de lider suprem. Deci cu totul altele erau planurile la Teheran. Trezirea brusca a ambitiilor politice in interiorul regimului poate duce la instabilitate si apoi tulburari politice si sociale. De aceste tulburari interne se tem cel mai tare regimurile autoritare, fiindca nu le pot gestiona flexibil, la fel ca o democratie, adaptandu-se la dinamica optiunilor din societate. Teocratia iraniana evident ca exclude alternanta la guvernare, deci trebuie sa pregateasca rapid o oferta credibila pentru o societate destul de epuizata, intr-o economie care nu o duce prea bine. Ramane de vazut daca aceasta oferta politica aprobata de ayatollah va fi usor acceptata de societate.
Moartea lui Raisi a declansat, asa cum am vazut pe retele sociale, un val de bucurie in diaspora iraniana, dar chiar si in Iran, semn ca liderii regimului nu sunt chiar „iubiti” de popor. De ce totusi nu se revolta in masa iranienii impotriva acestei sangeroase dictaturi teocratice?
Da, era evident ca iranienii din diaspora se vor bucura vizibil de moartea unui criminal notoriu („macelarul de la Teheran”), asa cum se bucura, in tacere, si multi iranieni in interiorul tarii. Chestiunea protestelor este insa foarte spinoasa in Iran, ca in orice dictatura, atata timp cat nu se formeaza masa critica pentru schimbare. Oamenii se tem ca nu va urma o ridicare masiva si coplesitoare la proteste si ca, daca nu se formeaza masa critica pentru schimbare, cei care protesteaza vor fi pur si simplu eliminati de regim. Trebuie sa existe asadar sentimentul general ca momentul schimbarii a venit si atunci se ridica toata lumea. Astfel de regimuri se pot prabusi in cateva zile cand se formeaza masa critica, desi par eterne. Noi, romanii, stim asta foarte bine din decembrie 1989.
Raisi era considerat succesorul de facto al actualului ayatollah, Ali Khamenei, care anterior preluarii functiei de la primul ayatollah, Khomeini, fusese, de asemenea presedintele Iranului. Este obligatoriu ca presedintele sa devina lider religios suprem sau de aceasta data se va incalca traditia si locul lui Khamenei va fi luat de fiul acestuia, Mojtaba, asa cum se vehiculeaza?
Nu, nu este obligatorie o succesiune de acest tip. Intram deja pe terenul speculatiilor si nu dispun de suficiente indicii pentru a putea anticipa ce urmeaza sa se intample pe linia succesiunii in cea mai inalta functie a Republicii Islamice. Ceea ce se presupune insa, de cativa ani incoace, atat in Iran cat si pe plan international, este ca momentul succesiunii ayatollahului nu este foarte indepartat. Acum lucrurile s-au complicat si mai mult, pentru ca e vorba de doua succesiuni in discutie – cea politica, executiva, si cea spirituala, a teocratiei, care este cea mai importanta la Teheran.
Inainte ca Raisi sa preia functia de presedinte, Iranul a fost condus de Hassan Rohani, un lider moderat. Exista sanse ca un alt lider de aceasta factura si nu un adept al liniei dure, sa preia conducerea tarii?
Sa vedem ce candidati posibili se vor anunta dupa funeralii. Dar, asa cum stim, nu toti candidatii care se anunta in Iran ajung sa si candideze efectiv, adica sa fie pe buletinele de vot, pentru ca structurile de putere ale teocratiei, practic ayatollahul, aproba sau nu intentiile de candidatura. Candidaturile finale sunt controlate de regim. De aceea spuneam ca, in vremuri tensionate cum sunt acestea, cu razboi in Orientul Mijlociu, mi-e greu sa cred ca ayatollahul va incuviinta o optiune moderata. Tot ce s-a intamplat din 7 octombrie incoace, de la atacul Hamas asupra Israelului, ne arata ca liniile de actiune devin tot mai dure in regiune iar revizionismul este in crestere, ca peste tot in lume. Nu prea e vremea moderatilor, din pacate.
Se estimeaza ca dupa moartea lui Raisi va urma o lupta pentru putere intre factiuni. Este posibil sa vedem Iranul sfasiat de un razboi civil in urma acestui conflict?
„Sfasiat de un razboi civil” s-ar putea sa fie o formula prea tare pentru conditiile actuale. Intrarea in campanie electorala poate intr-adevar oferi ocazia unor proteste in orasele mai mari, dar nu avem indicii ca in acest moment este copt un curent puternic de contestare a regimului. Au mai fost proteste in anii trecuti, unele chiar mari, dar regimul le-a inabusit de fiecare data. Asta nu inseamna ca nu pot reincepe. De aceea va spuneam ca urmatoarele 5-6 luni vor fi foarte interesante pentru a intelege in ce moment al existentei sale se afla Republica Islamica Iran.
In ultimul an, am asistat la o revigorare a ceea ce fostul presedinte american Bush numea „Axa Raului”, reunind de asta data Rusia, Iranul si Coreea de Nord. Va influenta disparitia lui Raisi soliditatea aliantei cu Rusia lui Putin sau Iranul va continua sa sprijine Rusia (si sa-i furnizeze armament) indiferent cine va veni la putere la Teheran?
Asa cum se prezinta acum situatia, axa dictaturilor revizioniste anti-occidentale China-Rusia-Iran-Coreea de Nord se va consolida in anii care urmeaza. Deja exista forme de colaborare politica, militara, economica si tehnologica, fie ca vorbim de razboiul din Ucraina, fie de cel dintre Hamas si Israel. Peste cativa ani, presupun ca toate cele patru regimuri de forta vor fi puteri nucleare, ceea ce va complica si mai mult situatia in sistemul relatiilor internationale. Speranta si sansa la pace a lumii este ca aceste patru dictaturi orientale sa se prabuseasca in interior, prin implozia regimurilor, si sa lase loc unor regimuri care sa abandoneze curentul revizionist anti-occidental si agresivitatea in crestere. Dar nu sunt semne ca aceste schimbari in bine vor urma curand.
