Moscova a investit peste 11 milioane de euro pentru a-l face pe Igor Dodon presedinte al Republica Moldova, informeaza Bild, cel mai citit coridian din Germania. Bild prezinta dovezi, documente, care arata cum ar fi fost folositi banii pentru ample operatiuni de manipulare in campania pentru alegerile prezidentiale de anul trecut. Banii au fost investiti in campania lui Igor Dodon, care in final a pierdut in fata Maiei Sandu.
Bild a publicat un document al Serviciului de Informatii si Securitate din Republica Moldova si se intreaba „cat de departe va merge Putin sa obtina un rezultat care ii este favorabil in viitoarele alegeri” din Germania.
Kremlinul a investit in total 11,453 milioane de euro pentru a-l pastra in functia de presedinte pe Igor Dodon.
Potrivit unuia dintre documente, patru milioane de euro erau destinate pentru „candidatii prietenosi” care trebuiau sa implementeze politicile Kremlinului in Moldova dupa alegeri, 528.000 de euro urmau sa mearga la „proiecte media” de propaganda, 393.000 de euro observatorilor electorali straini.
Totodata, 500.000 de euro au fost alocate pentru „corectarea rezultatelor”, ultimul as din maneca Kremlinului, daca propriul candidat ar fi pierdut alegerile.
Foarte importante sunt tehnicile de manipulare puse la cale de Moscova care ar fi trebuit sa ii aduca victoria lui Igor Dodon.
Proiectul „ADOLF”
Planul era crearea unui personaj „pro-Moldova” si „pro-Sandu”. Un „anti-erou” care, cu „personalitatea sa scandaloasa anti-rusa”, ar fi mimat simpatia pentru tabara pro-europeana. Personajul ar fi trebuit sa fie un „extremist de dreapta” care „sa critice extrem de mult toti candidatii, cu exceptia Maiei Sandu”, atat pe retelele de socializare, cat si pe diferite canale TV.
Patru videoclipuri pe luna, in care se adreseaza socialistilor (pro-rusi) si alegatorilor lor, urmau sa fie produse pe parcursul a trei luni si distribuite pe Facebook. Simpatizantii Kremlinului ar fi trebuit sa fie descrisi ca „bolnavi de coronavirus”, „negri” si „pitici”.
Scopul: crearea dezgustului pentru tabara pro-europeana.
Kremlinul a dorit sa ofere 10.000 de euro pe luna pentru actori, echipe de camere si costuri de productie. Actorul cu numele de cod „ADOLF” urma sa primeasca 1.000 de euro pentru acest lucru.
„Proiectul plictisitor”
Serviciile secrete ale Rusiei au planificat ca in acest proiect, protagonistul sa faca lunar patru videoclipuri pe Facebook. Planul era ca actorul va fi plasat in talk-show-uri nationale.
Un actor „binecunoscut, pro-european”, „poate proprietar de club de noapte”, ar trebui sa puna la indoiala moderat si politicos obiectivele partidelor pro-occidentale si sa recunoasca contradictiile din ce in ce mai mari. „Ar trebui sa critice toti politicienii, dar se concentreaza pe Maia Sandu”, se arata in analiza SIS.
„Indemnul era ca nu are rost sa mergi la urne, deoarece niciunul dintre candidati nu isi va tine promisiunile”, trebuia sa fie mesajul „pro-europeanului” cumparat.
Scopul acestui scenariu era sa descurajeze votantii partidelor de dreapta unioniste sa mearga la urne si sa voteze impotriva lui Dodon. Pentru acest proiect media au fost bugetate 10.000 de euro.
Proiectul „Moldova spumoasa”
Proiectul trebuia sa produca un canal Telegram vizibil, care „cu 80% stiri adevarate si 20% stiri false” ar fi trebuit sa zdruncine increderea cetatenilor in politica si astfel sa ii impiedice sa voteze. In timp ce canalul ar trebui sa transmita in continuare continut critic pentru socialisti in faza sa de crestere, „pozitia politica s-ar schimba apoi si ar cere un lider puternic (socialist, editor) care sa poata scoate tara din criza”.
Proiectul „Moldova dependenta”
Proiectul urma sa foloseasca un alt canal Telegram pentru a expune „canalele de Telegram populare pro-occidentale ca dependente politic si pentru a scoate la lumina adevaratele motive ale autorilor”.
Pentru fiecare canal Telegram, serviciul secret al Rusiei a planificat un director (1.000 de euro pe luna) si doi „jurnalisti” (fiecare 400 de euro pe luna).
Proiectul „Ziarul-Zoo”
Proiectul trebuia sa fie o noua revista saptamanala de satira care ii descrie pe toti cei opt candidati prezidentiali ca animale si „isi bate joc de calitatile negative ale unor candidati si de calitatile pozitive ale altor candidati intr-un mod absurd si usor mod de inteles.
Proiectul „Maidan”, numit dupa Piata Independentei din Kiev, a fost destinat recrutarii a numerosi manifestanti anti-rusi in vestul Ucrainei cu putin inainte de alegerile din noiembrie si organizarea de excursii cu autobuzul in Moldova pentru ei.
Reactia partidului lui Igor Dodon
La scurt timp dupa aparitia articolului, PSRM a dat publicitatii un comunicat de presa.
„Partidul Socialistilor din Republica Moldova respinge categoric aceste acuzatii si declara ca finantarea campaniei prezidentiale a lui Igor Dodon, precum si intreaga activitate a Partidului Socialistilor, a fost si se desfasoara pe baze legale, in stricta conformitate cu legislatia Republicii Moldova. Partidul Socialistilor si candidatul sau, Igor Dodon, nu au primit niciun ban ajutor din exterior pentru desfasurarea campaniei electorale.
Calificam aparitia unor astfel de publicatii in toiul campaniei electorale ca un act de denigrare intentionata a partidului care face parte din Blocul electoral al Comunistilor si Socialistilor si, totodata, ca o pregatire a terenului pentru interzicerea Partidului Socialistilor de catre regimul dictatorial al presedintelui Maia Sandu care intr-adevar beneficiaza deschis de sprijinul extern. Iar aparitia acestui articol calomnios in publicatia germana confirma acest fapt odata in plus.
Partidul Socialistilor din Republica Moldova va inainta in instante de judecata actiuni impotriva ziarului german ”Bild” si impotriva tuturor mijloacelor de informare in masa din Moldova care au participat la difuzarea acestei calomnii flagrante.”
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…