Protectia Consumatorilor a intrat peste lanturile McDonalds si KFC din Capitala. Au fost inchise temporar cele de la Piata Romana, ce au gasit inspectorii
Comisarii de la Protectia Consumatorilor au amendat cu 15.000 de lei lanturile de fast-food McDonalds si KFC din Capitala, in urma unor nereguli care afectau interesul economic al consumatorilor.
Potrivit unui comunicat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), in cazul unitatilor din Piata Romana au fost decise si masuri complementare de oprire temporara a desfasurarii activitatii pana la remedierea abaterilor si remedierea deficientelor de informare, in termen de 30 de zile, de la data controlului.
„Furatul la cantar sau cu ocaua pareau lucruri apuse de pe vremea lui Cuza. Sunt convins ca nu compania mama indeamna la furt, dar iata ca se dovedeste ca ar fi trebuit sa se implice mai mult pentru ca aceste situatii sa nu apara. Ce mi se pare cel mai ciudat, este faptul ca niciodata nu e favorizat consumatorul, cand apar astfel de abateri. Permanent cel care pierde este acesta, iar cel care castiga este operatorul economic. Transmitem, astfel, un mesaj, la inceputul acestui an, ca nu vom schimba abordarea decat in mai ferm”, a declarat Horia Constantinescu, presedintele ANPC, in comunicatul citat.
In ceea ce priveste neregulile gasite, comisarii ANPC au constatat existenta unor neconcordante in defavoarea consumatorilor, in ceea ce priveste gramajul portiilor de cartofi prajiti, gramajele declarate fiind mai mari decat cele constatate in urma cantaririi produselor gata de consum, prin sondaj; existenta unor diferente, in defavoarea consumatorilor, la bauturile racoritoare comercializate de la dozator, in sensul ca nivelul de lichid nu atingea marcajul inscris pe pahar; lipsa mentiunii asupra ingredientelor cu potential alergen, in lista de preturi cu informatii privind denumirea, gramajul si pretul produsului, din vecinatatea caselor de marcat; lipsa mentiunii asupra gramajului produselor, pe panoul tactil interactiv de prezentare si comanda a produselor; folosirea unor agregate frigorifice cu acumulari de impuritati, resturi alimentare, praf in strat grosier, exfolieri de vopsea, chedere rupte si grilaje cu rugina.
Actiunile de control au fost defasurate in primele zile ale acestui an de catre Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor Municipiul Bucuresti (CPCMB).
Lanturile de fast-food McDonalds si KFC sunt detinute de operatorii economici Premier Restaurants Romania SRL, respectiv US Food Network SA.
Lovim „drept la tinta” si pe Telegram. Abonati-va si la canalul AK24 de Telegram.