Protocoalele secrete pentru impartirea Europei propuse de Rusia sovietica in decembrie 1941. Stalin cerea Delta Dunarii, estul Poloniei si baze militare permanente in Romania si Finlanda. Ce le propunea britanicilor la schimb
Desi publicul stie doar despre celebra scena a servetelului cu procente si despre impartirea Europei din Conferinta de la Ialta, din 1945, in realitate negocierile pentru soarta continentului dupa Al Doilea Razboi Mondial au inceput cu mult mai devreme, inca din toamna lui 1941.
In timp ce nemtii ajungeau la portile Moscovei si parea doar o chestiune de zile pana cand vor intra in Piata Rosie, dictatorul sovietic Stalin si premierul britanic Churchill erau deja in schimb intens de mesaje, discutand nu doar termenii colaborarii anti-germane, ci si destinul Europei postbelice.
Evolutia acestor negocieri arata ca, de fapt, Churchill – mult-hulit de romani pentru ca ar fi „vandut“ tara rusilor in octombrie 1944 – a vrut initial ca tarile europene eliberate de Germania nazista sa revina la democratie si independenta. Doar evolutia ulterioara a lucrurilor l-a facut pe marele politician britanic sa-si revizuiasca pozitia in conformitate cu realitatea din teren si sa propuna targul devenit celebru ulterior, cu procentele de influenta anglo-americane si sovietice din Europa Centrala si de Est.
La ora la care Churchill purta acele negocieri (octombrie 1944) cu Stalin, Armata Rosie ocupase deja in intregime Romania si Bulgaria, trecuse de Varsovia si inainta catre Budapesta. Era evident pentru oricine ca rusii nu mai aveau de gand sa plece din tarile ocupate, iar de acolo puteau fi scosi doar printr-un nou razboi. Dar, dupa ani de razboi greu cu Germania lui Hitler, opinia publica din SUA si Marea Britanie n-ar fi fost dispusa la un nou sacrificiu pentru a elibera de bolsevici niste tari indepartate, de care mare parte din populatie nici nu auzise macar.
Linia frontului in octombrie 1944, cand Churchill a propus celebra impartire a procentelor in tarile Europei de Est. Romania si Bulgaria erau deja ocupate total de rusi, iar ocuparea Poloniei si Ungariei devenise o chestiune de saptamani sau, cel mult, luni
Ca urmare, Churchill a propus celebrul targ prin care Romania a fost cedata URSS (90% influenta ruseasca, 10% influenta anglo-americana) la schimb cu Grecia, unde procentele aveau sa fie inverse. In Bulgaria urma sa fie 75% influenta ruseasca si 25% anglo-americana. In Ungaria si Iugoslavia s-a discutat despre egalitate, 50%-50%. Polonia era un caz aparte.
Asa cum se stie, la finalul razboiului, sovieticii n-au mai respectat, de fapt, niciun acord si au transformat in sateliti toate tarile pe care le controlau militar.
Sperantele rusilor: britanicii pareau partenerii perfecti pentru protocoale secrete si impartirea sferelor de influenta
Dar pana sa se ajunga aici fusesera trei ani de negocieri intense, in care Churchill a plecat de la cu totul alte planuri.
La 8 noiembrie 1941, cand Stalin era in corzi, iar germanii cucerisera deja Kiev si Minsk, asediau Leningradul (actualul Sankt Petersburg) si se apropiau aparent decisiv de Moscova, dictatorul sovietic ii trimitea lui Churchill o telegrama in care mentiona ca relatiile sovieto-britanice „trebuie clarificate“. Stalin propunea trei mari capitole de discutii: 1. Stabilirea unor scopuri comune in razboi, 2. Planificarea organizarii postbelice a lumii, 3. Ajutorul reciproc pe care si-l puteau acorda in razboiul cu Germania.
Aparent, raspunsul lui Churchill parea sa fie exact ce-si dorea Stalin. Liderul de la Londra anunta ca-l trimite la Moscova pe ministrul de Externe, contele Anthony Eden.
In paralel, premierul britanic ii trimitea lui Stalin si un mesaj in care ii spunea ca, dupa victorie, organizarea Europei trebuia facuta in asa fel incat Germania sa nu mai fie capabila de un nou razboi.
Stalin s-a entuziasmat, parea ca britanicii vor dansa de buna-voie dupa cazaciocul rusesc. I-a raspuns prompt lui Churchill ca „diferentele in ceea ce priveste sistemul de stat intre URSS, pe de o parte, Marea Britanie si SUA, pe de alta parte, nu trebuie si nu pot sa ne impiedice (…) in asigurarea securitatii noastre comune si in promovarea intereselor noastre legitime. (…) Cred ca toate neclaritatile si indoielile (…) vor fi risipite in cursul discutiilor cu domnul Eden“.
Existau motive ca la Moscova sa se creada ca britanicii nu vor avea obiectii la planul rusilor de acaparare a Europei Centrale si de Est. Stalin stia ca Imperiul Britanic e preocupat traditional de imensele sale posesiuni de peste mari si ca rareori isi indrepta atentia spre Europa. Apoi, britanicii aveau la activ o lunga traditie de tratate secrete prin care isi impartisera cu altii sferele de influenta.
Stalin insusi facuse acelasi lucru cu Hitler cu doi ani inainte, in august 1939, asa ca ideea sa de a construi un cordon de state vasale care sa impinga influenta sovietica pana in inima Europei avea toate sansele sa nu intampine obiectii la Londra.
Afis de propaganda din 1942
Dezolarea lui Stalin: in loc sa imparta Europa, Churchill propunea instaurarea democratiei in Europa fara castiguri teritoriale pentru invingatori si construirea unor federatii supranationale puternice, cu forte armate proprii
Primele semnale de alarma au aparut pentru Stalin dupa ce l-a pus pe ambasadorul sovietic la Londra, Ivan Mihailovici Maiski, sa sondeze terenul pentru a descoperi cat de dispusi la concesii sunt britanicii. La 1 decembrie 1941, Maiski il anunta pe Viasceslav Molotov, premierul sovietic, ca Eden ar vrea ca in documentul despre principiile politicii postbelice sa fie introdus un citat din declaratia lui Stalin conform careia scopul URSS nu este de a ocupa teritorii straine si nici sa impuna vointa sovietica ori a regimului sovietic altor tari.
Stalin facuse declaratia respectiva pur si simplu din calcule politice, nici nu-i trecuse prin cap ca ar fi fost luata in serios de cineva, mai ales de britanic. Alarmat, dictatorul l-a pus pe Maiski sa mai insiste, pentru a obtine noi clarificari.
Raspunsul lui Churchill, in loc sa-l linisteasca, mai tare l-a panicat pe Stalin. Acesta descoperea ca britanicii vor, de fapt, sa instaureze democratia in Europa, fara ca invingatorii sa-si atribuie noi castiguri teritoriale. Asa ceva era de neacceptat pentru Uniunea Sovietica.
Premierul britanic a spus ca Germania trebuie dezmembrata, pentru ca singura cale de a lichida pericolul unui nou razboi (ideea era mai veche, aparuse si la sfarsitul Primului Razboi Mondial). In schimb, in privinta restului Europei, Churchill afirma ca URSS, Anglia, Franta si Italia trebuie sa existe ca puteri independente, iar statele mici sa se uneasca in federatii zonale. Ar fi urmat sa apara astfel de federatii in Balcani, Europa Centrala, Scandinavia. Spre exemplu, in centrul Europei britanicii voiau construirea unei Federatii Ceho-Poloneze.
Ideea lui Churchill poate fi considerata o versiune timpurie a Uniunii Europene de azi. El se gandea ca peste aceste federatii sa existe un Consiliu European care sa aiba la dispozitie o armata multinationala. Aceasta urma sa vegheze la mentinerea pacii.
Sosirea ministrului de Externe sovietic Viaceslav Molotov (dreapta, cu casca de aviator) la Londra, pe 26 mai 1942, pentru a semna tratatul pe 20 de ani cu Uniunea Sovietica. Intelegerea n-a fost respectata de rusi nici macar 4 ani
Conditia fundamentala de la care porneau sovieticii: pastrarea granitelor obtinute prin razboi si rapt teritorial pana la 22 iunie 1941
Acesta a fost momentul in care conducerea de la Kremlin a schimbat brusc strategia. Planurile lui Stalin nu prevedeau in niciun caz intarirea Europei si construirea unui sistem care sa faca imposibile viitoare agresiuni armate. Rusia sovietica voia sa-si largeasca granitele, nu sa se asigure ca va fi pace.
Situatia din decembrie 1941 era inca una prea grava pentru ca sovieticii sa bata cu pumnul in masa, asa cum procedau de regula la negocierile cu parteneri mai slabi (nimeni nu uitase cum procedasera cu doar un an inainte cu finlandezii, romanii, letonii, lituanienii si estonii). Asa ca Stalin a decis sa adopte o tactica de temporizare si negociere.
La prima intalnire pe care a avut-o la Moscova cu ministrul britanic Eden, pe 16 decembrie 1941, Stalin i-a spus ca sustine ideea unei aliante a statelor „democratice“, care sa aiba un organism colectiv de conducere cu o forta militara proprie. Mai mult, sovieticul spunea ca accepta in principiu si initiativa lui Churchill de a construi federatii zonale in Europa.
Insa elementul de baza la care rusii nu aveau de gand sa renunte era acela al sferelor de influenta. De fapt, prin aceasta, Stalin demola intregul edificiu propus de Churchill.
„Conditia esentiala de la care porneau sovieticii in proiectarea lumii postbelice se intemeia pe restaurarea granitelor sovietice de la 22 iunie 1941, momentul maxim al expansiunii sovietice. Nu lipsit de un oarecare simt cavaleresc, Stalin le propunea partenerilor britanici, cu care dorea sa aplice din nou formula protocolului secret de impartire a sferelor de influenta, un complicat sistem de compensari teritoriale, in dauna agresorilor“, scrie istoricul Cosmin Popa in eseul „Romania si Europa Centrala si de Sud-Est in planificarea postbelica sovietica (1941-1945)“, din volumul „Romania, marile puteri si ordinea europeana“, coordonat de profesorul Valentin Naumescu.
Britanicii aveau insa o viziune total opusa celei sovietice. Desi foloseau aceleasi formule diplomatice si invocau aceleasi principii, de fapt Churchill si Stalin intelegeau fiecare cu totul si cu totul altceva. Eden fusese trimis la Moscova, de fapt, ca sa-l asigure pe Stalin ca Marea Britanie nu vrea noi achizitii teritoriale si ca n-are de gand sa-si extinda sistemul ori regulile asupra tarilor slave din centrul si estul Europei.
Britanicii actionau in interiorul unor reguli pe care intentionau sa le respecte. Churchill tocmai semnase cu presedintele american Roosevelt Carta Atlanticului, care prevedea ca la sfarsitul razboiului popoarele sa-si stabileasca singure soarta. Eden venise la Moscova si cu acest obiectiv, sa-l determine pe Stalin sa-si declare angajamentul ferm fata de prevederile documentului respectiv. Bineinteles ca lui Stalin nici prin cap nu-i trecea asa ceva.
Intr-un raport trimis lui Churchill ulterior, Eden spunea ca e prea devreme sa se discute aranjamente teritoriale, deoarece, conform Cartei Atlanticului, asa ceva se putea face doar la sfarsitul razboiului, dupa ce popoarele vizate isi vor da acordul pentru asa ceva.
Churchill (in centru) si Stalin (in dreapta britanicului) la intalnirea „celor 3 mari“ de la Teheran, din noiembrie 1943
Protocolul secret propus de Stalin britanicilor: Finlanda si Romania ocupate militar, Cehoslovacia marita in dauna Ungariei, Iugoslavia marita in dauna Italiei, Bulgaria urma sa cedeze Turciei regiunea Burgas
In realitate, diplomatul britanic s-a vazut, pe parcursul vizitei sale la Moscova, supus unor mari presiuni – cu care nu era obisnuit – ca tara sa sa recunoasca anexiunile facute de rusi pana la 22 iunie 1941 (10% din teritoriul Finlandei, cotropirea Lituaniei, Letoniei si Estoniei, a jumatatii estice din Polonia, a Basarabiei si Bucovinei de Nord de la Romania). „In cazul in care ar fi obtinut sprijinul britanic pentru restaurarea granitelor sovietice din vara anului 1941, acest lucru insemna si recunoasterea de catre Londra a rapturilor teritoriale comise in alianta cu Hitler“, scrie istoricul Cosmin Popa in lucrarea amintita.
Rusii n-au pierdut timpul si l-au abordat frontal pe Eden. Modul in care Stalin propunea impartirea Europei poate sa socheze azi. Iar in partea ocupata ulterior de rusi chiar asa s-a intamplat. In schimb, britanicii au refuzat intelegerea si n-au acceptat, spre exemplu, sa transforme Franta intr-un satelit unde sa-si instaleze baze militare, la schimb cu transformarea Romaniei si Finlandei in sateliti cu baze militare sovietice de partea cealalta, asa cum voia Stalin.
Mai jos, descrierea teribilei intalniri din decembrie 1941 facuta de istoricul Cosmin Popa:
„La prima intalnire, de la jumatatea lui decembrie 1941, Stalin a intrat direct in miezul problemei, propunandu-i lui Eden proiectul unui protocol sovieto-britanic de impartire a sferelor de influenta si de configurare teritoriala a Europei. In privinta Europei Centrale si de Sud-Est (ECSE), precum si a zonei baltice, programul teritorial sovietic viza pastrarea granitelor de pana la razboiul cu Germania, la care se adauga o «garantie» militara suplimentara, prin dreptul de a avea baze militare pe teritoriul unor state considerate strategice pentru securitatea URSS.
Polonia, principala sursa de disconfort zonal a URSS, urma sa faca obiectul unei restaurari, dar cu granite modificate, in beneficiul URSS si in dauna Germaniei. Granita de vest urma sa cuprinda Prusia Orientala si Coridorul Danzig (Gdansk), iar cea de est sa treaca pe cursul raului Neman, dar cu Tilsitul in Republica Sovietica Lituaniana, iar spre sud, pe linia Curzon.
Cehoslovacia, cu al carei guvern in exil la Londra URSS avea sa incheie in aceeasi luna un acord de asistenta si prietenie, urma sa fie restaurata in vechile granite, incluzand regiunea Sudeta, despre care se arata ca nu trebuie in niciun chip sa fie retrocedata Germaniei, data fiind importanta sa strategica. Gandindu-se probabil ca, in cazul in care URSS va fi victorioasa, va putea cu usurinta sa reintre in posesia Ucrainei Transcarpatice, Stalin propunea ca Cehoslovacia sa fie extinsa la sud in dauna Ungariei, ca pedeapsa pentru comportamentul Budapestei.
Iugoslavia, despre care Stalin stia deja ca are o miscare de rezistenta comunista bine articulata, dar cu al carei guvern «burghez» de la Londra negocia termenii unui acord politic, urma sa fie restaurata si ea in granitele interbelice, ba chiar marita in dauna Italiei, prin includerea regiunilor Trieste si Fiume, dar si a unor insule din Marea Adriatica. Se propunea ca si Albania sa fie restaurata si sa existe ca stat independent sub garantia unor puteri straine.
Romania, asa cum arata chiar Stalin in cursul intalnirii, trebuia sa recunoasca apartenenta Basarabiei si a Bucovinei de Nord la URSS, iar granita sa vestica urma sa fie modificata in dauna Ungariei, propunere justificata si de faptul ca in nordul Transilvaniei traiau 1,5 milioane de romani. Sovieticii le cereau britanicilor sa le recunoasca dreptul de a avea baze militare in Romania, precum si necesitatea incheierii unei aliante militare bilaterale intre cele doua state.
Un tratament asemanator urma sa suporte si Finlanda, pentru care URSS cerea sa ramana valabila granita fixata prin tratatul din 1940, la care sa se adauge regiunea Petsamo, cedata de URSS la incheierea «Razboiului de Iarna», subliniindu-se si in cazul Finlandei necesitatea unei aliante militare speciale.
Bulgaria trebuia si ea pedepsita in favoarea Turciei, prin cedarea regiunii Burgas, iar Germania, pe langa pierderile teritoriale preconizate, trebuia divizata pentru a impiedica refacerea potentialului sau economic si militar.
Stalin ii mai propunea lui A. Eden ca Franta sa intre sub protectoratul politic si militar al Marii Britanii, exprimat prin amplasarea unor baze britanice in puncte strategice, precum si prin incheierea unei aliante similare cu cea pe care URSS si-o dorea cu Romania si Finlanda“.
Stalin in noiembrie 1943, la Conferinta de la Teheran. In dreapta, maresalul sovietic Vorosilov. In stanga, langa Stalin, americanul Harry Hopkins, consilierul lui Roosevelt
Noile propuneri ale Moscovei pentru aliatii vestici: intr-una dintre ele, Romania sa cedeze suplimentar si Delta Dunarii, iar Polonia – regiunea Lvov
Britanicul Anthony Eden n-a marsat la aceste propuneri, motivand ca n-are mandat pentru asa ceva si ca Marea Britanie vrea sa amane toate discutiile despre probleme teritoriale pentru Conferinta de Pace de dupa razboi. „Londra propunea varianta unei declaratii politice, in timp ce Moscova, scapata de amenintarea imediata a trupelor germane aflate in retragere in urma ofensivei lui Jukov, avea deja viziunea dificultatilor de a obtine un nou acord al statelor vecine pentru granitele din 1941“, scrie Cosmin Popa.
Iritat si nedumerit ca oferta sa de a imparti pur si simplu Europa in doua sfere de influente nu e acceptata cu entuziasm de britanici, Stalin i-a spus lui Eden: „Declaratia este algebra, iar tratatul este aritmetica, iar noi vrem aritmetica, nu algebra… Sa nu credeti ca avem o parere proasta despre algebra, mai mult, este o stiinta buna, pe care o respectam, dar, in circumstantele noastre concrete, preferam aritmetica”.
„Retinerea Angliei de a regla printr-un tratat secret chestiunile teritoriale din Europa se poate sa i se fi parut bizara lui Stalin, din moment ce, in deplin consens cu Londra si Washingtonul, trupele sovietice ocupasera Teheranul la 17 septembrie 1941, in urma unei operatiuni militare desfasurate in paralel cu o alta britanica, sub pretextul concentrarii unui mare numar de agenti germani in capitala Iranului. Mai mult, la momentul intalnirii cu Eden, Londra si Moscova negociau deja termenii unui acord de protectorat asupra Iranului, pe care aveau sa-l semneze la 29 ianuarie 1942. In privinta implicarii SUA in problemele europene, fervent sustinuta de Eden, Stalin era mai mult decat retinut. Prevazand ca absenta intereselor teritoriale americane in Europa le va permite americanilor sa fie principiali, Stalin insista ca URSS si Anglia au chestiuni de securitate nationala pe care trebuie sa le dezbata independent de SUA, desi dorea ca Washingtonul sa recunoasca el granitele sovietice din 1941“, mai scrie istoricul Cosmin Popa.
Confruntat cu reticentele britanicilor, Stalin a venit cu o noua strategie. El le-a pus pe masa acestora un proiect de tratat cu doua variante diferite de acorduri secrete.
Tratatul continea clar obiectivul URSS de a-i fi recunoscute cel putin granitele din 1941. La schimb, Stalin accepta sa se discute posibilitatea infiintarii unor structuri federale in Europa, conform cu propunerea lui Churchill.
Pe noi ne intereseaza insa mai ales cele doua variante de protocoale secrete elaborate de Moscova.
In prima varianta, rusii propuneau restaurarea Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Albaniei si Greciei ca state, precum si dezmembrarea Germaniei. In ceea ce priveste Polonia si Romania, apareau noi pretentii teritoriale.
Polonia avea de ales intre a ceda fie regiunea Lvov, fie regiunile Vilno si Belostok. Asa cum se stie, pana la urma rusii le-au luat pe amandoua la finalul razboiului.
Romaniei urma sa i se impuna cedarea suplimentara a Deltei Dunarii, pe langa Basarabia si Bucovina de Nord. „Ideea nu era noua. In toamna anului 1940, sovieticii solicitasera Romaniei sa accepte o administrare comuna a gurilor Dunarii, chestiune care a facut chiar obiectul unei conferinte desfasurate la Bucuresti“, relateaza Cosmin Popa.
In aceasta varianta de protocol secret, Stalin se declara de acord cu confederatiile europene propuse de Churchill, cu conditia ca acestea sa nu reprezinte un pericol pentru Uniunea Sovietica.
A doua varianta de protocol secret propusa de Moscova britanicilor, se mentiona ca granitele cu sovietice cu Polonia si Finlanda urmau sa fie lamurite dupa razboi. Nenegociabile erau insa anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord de la Romania si a celor trei tari baltice. In noua varianta de text, varianta cu federatii zonale devenea imposibil de pus in practica.
Neasteptata pozitie a presedintelui american Roosevel: acesta s-a declarat de acord cu protocoalele secrete, atat timp cat nu ajung la urechile opiniei publice
Diplomatia britanica nu fusese insa complet luata prin surprindere de aceste presiuni. Inca din noiembrie 1941 la Londra se discuta despre faptul ca Stalin ar putea sa ceara acordul pentru ca URSS sa capete iesire la Golful Persic, garantii ca-i vor fi protejate interesele la Marea Baltica si Marea Neagra si ca ar fi posibil sa vrea sa-si instaleze baze militare in Norvegia, Finlanda si statele baltice.
Marea Britanie n-a consimtit la aceste proiecte si protocoale secrete propuse de Stalin, chiar daca in martie 1942 in scena a aparut, oarecum surprinzator, presedintele american Franklin Delano Roosevelt, care i-a spus ambasadorului sovietic, Maxim Litvinov, ca nu vede nicio problema in privinta granitelor cerute de URSS, mai ales in privinta tarilor baltice, a Basarabiei si Bucovinei de Nord. Roosevelt s-a declarat de acord chiar si cu un acord secret sovieto-britanic, cu conditia sa nu fie cunoscut publicului. Ca urmare, Stalin le-a facut in aprilie 1942 o noua propunere de tratat britanicilor.
Intre timp, rusii renuntasera sa mai ceara regiunea Petsamo de la finlandezi si Delta Dunarii de la romani, precum si la ideea de a-si instala trupe de ocupatie in aceste tari, pentru ca porneau de la ideea ca Romania si Finlanda vor avea „tratate de alianta si ajutor“ cu URSS – adica vor deveni tari-satelit. Moscova era dispusa sa amane pentru dupa razboi discutiile privind toate granitele, mai putin pe cele ale Romaniei si Finlandei, care erau nenegociabile.
Aceste concesii au fost facute de rusi din cauza ofensivei diplomatice germane, care incerca sa gaseasca formule de pace cu aliatii occidentali. Moscova era disperata sa blocheze acest lucru si a acceptat sa dea partial inapoi.
Tratatul s-a semnat la 26 mai 1942, la Londra, intre Anthony Eden si Viaceslav Molotov.
Ulterior, discutiile au continuat si pozitia sovietica s-a schimbat gradual in anii care au urmat, pe masura ce cursul razboiului devenea tot mai favorabil. Asa s-a ajuns la celebra discutie din octombrie 1944, de la Moscova, dintre Churchill si Stalin, privind sferele de influenta, si la acordul de la Ialta, din 1945. Nu era decat continuarea strategiei politice sovietice folosite si inainte de 22 iunie 1941, in care Moscova mima echilibrul si rezonabilitatea atat timp cat era intr-o pozitie slaba, pentru a schimba imediat termenii intelegerilor in momentul cand situatia devenea favorabila. Romania se confruntase cu aceasta viclenie in 1940, cand rusii au jucat cartea compromisului si a negocierii in problema Basarabiei cat timp au avut probleme pe front in razboiul cu Finlanda.
Imediat dupa ce s-a semnat armistitiul cu finlandezii, Kremlinul si-a schimbat brusc atitudinea, devenind foarte agresiv si amenintator fata de Romania, totul culminand cu ultimatumurile din iunie 1940.
Concluzia acestui material poate fi trasa dintr-un fragment al textului scris de istoricul Cosmin Popa: „Pastrarea granitelor URSS din iunie 1941, satelizarea Romaniei si Finlandei, precum si amplasarea de baze militare pe teritoriul acestor tari, la care se adauga o configuratie teritoriala cu tendinta vestica a Poloniei, alcatuiau programul minimalist de actiune sovietica in Europa. O baza de pornire la care circumstantele militare, favorabile expansiunii sovietice, aveau, desigur, sa mai adauge si alte avantaje“.
