PSD a confiscat pagina oficiala a Guvernului Romaniei. Postari propagandistice identice cu Ciolacu pe paginile de Facebook ale PSD si Guvernului
Pe pagina de Facebook a Guvernului Romaniei apare o postare identica cu cea de pe pagina de Facebook a PSD in care este promovat Marcel Ciolacu. Guvernul Romaniei, ca institutie publica de prim-rang, ar trebui sa fie apolitica.
In ambele postari, care au texte identice, apar imagini cu Marcel Ciolacu in tribuna meciului Romania-Slovacia. Echipa de campanie a PSD abuzeaza astfel de resursele unei institutii publice pentru a promova imaginea lui Marcel Ciolacu, prezumtiv candidat al PSD la Presedintia Romaniei.
„Este minunat sa vedem ca sustineti echipa nationala de fotbal. Totusi, consider ca prezenta dvs. la meci ar trebui sa fie in calitate de simplu cetatean, nu oficial. Este important ca reprezentantii nostri sa se concentreze pe problemele tarii si sa nu se foloseasca de evenimente sportive pentru imagine politica”, a comentat o romanca pe pagina de Facebook a Guvernului Romaniei.
De altfel, si contul de YouTube al Guvernului Romaniei a fost folosit pentru a-l promova pe Ciolacu. Angajati ai Guvernului Romaniei au fost dusi in Germania pentru a-l filma si fotografia pe Ciolacu in timp ce se bucura ca victoria Romaniei.
Folosirea resurselor publice in beneficiul personal de catre conducatorul unei institutii publice poate fi incadrata ca fapta penala, fiind abuz in serviciu.
Dupa victoria cu Ucraina, televiziuni si site-uri care au beneficiat constant de contracte generoase cu PSD (Antena 3, Romania TV si stiripesurse.ro) au difuzati stiri despre „bucuria” premierului, in condtiile in care milioane de romani s-au bucurat si ei in mod evident, sau chiar au sugerat ca viitorul candidat PSD la Presedintie a avut un rol in victoria echipei Romaniei.
„Ce ne-am fi facut fara al doisprezecelea jucator? Antena 3 a aflat cine este”, a scris ironic Pagina de Media.
Peste 6 milioane de euro a livrat PSD unor televiziuni si site-uri in recenta campanie electorala
„PSD a folosit cele mai mari resurse financiare pentru promovarea pe televiziuni sau in mediul online, potrivit datelor raportate pana in acest moment catre Autoritatea Electorala Permanenta. 6 milioane de euro au adus mesajele social-democratilor mai aproape de electorat. (…) Spoturile PSD au putut fi urmarite in campania electorala pentru europarlamentare pe posturi precum Antena 3, RTV, Digi24, Realitatea sau B1”, se arata intr-o investigatie snoop.ro, site de investigatii infiintat de Catalin Tolontan.