PSD a pus un autointitulat „comunist” sa sustina in Parlament discursul despre 22 Decembrie: „Sunt un pesedist adevarat si un comunist” – Video
Deputatul PSD Adrian Solomon a fost desemnat de PSD sa vorbeasca in Parlament la sedinta solemna consacrata implinirii a 32 de ani de la Revolutia Romana din Decembrie 1989. In 2014, Solomon s-a autointitulat cu mandrie „comunist”.
„Suntem astazi la 32 de ani de la Revolutia romana, in momentul in care parca vorbim cu foarte multa timiditate despre Revolutie. Vorbim cu multa timiditate despre ceea ce romanii au infaptuit acum 32 de ani si anume schimbarea unui regim totalitar care vreme de 45 de ani a condus aceasta tara, dar, mai mult decat atat, a incalcat drepturile si libertatile cetatenilor din Romania. Regimul dictatorial si personal al lui Ceausescu adusese intreaga natiune romana la exasperare, iar revolta din Timisoara, cea din Bucuresti si din alte orase ale tarii a descatusat toate energiile pozitive ale poporului roman impotriva unui regim care isi traia ultimele clipe. Din nefericire, astazi, la 32 de ani, tot mai multi vorbesc despre altceva, ca a fost lovitura de stat, ca a fost lovilutie, sfarsind intr-o expresie care sa le inglobeze pe toate, evenimentele din decembrie ’89”, a spus Solomon, in sedinta de plen comun a Parlamentului.
El a adaugat ca, la 32 de ani de la Revolutie, a venit momentul „sa cautam printre noi acele resurse de constiinta si sa declaram Revolutia glorioasa”.
„A venit momentul sa intram intr-o noua etapa de dezvoltare a societatii romanesti, o etapa in care sa nu mai cautam vinovati cu orice pret, sa nu mai ignoram rolul pe care l-au avut cei care au luptat cu adevarat in Revolutie, sa nu mai legiferam contabiliceste, sa incercam sa ii cernem pe unii de altii.(…) Stim cu totii ca am avut victime, am avut eroi martiri, care au urmasi, am avut raniti in Revolutie care astazi stau cu mana intinsa la institutiile statului roman pentru a li se recunoaste drepturile care li se cuvin”, a afirmat Solomon.
In 2014, Solomon afirma ca este „un pesedist adevarat si un comunist”.
„Sunt un pesedist adevarat si nu ma dezic de calitatea mea de membru de partid si nici de structura mea socialista si chiar, de multe ori, comunista. Cine are ceva de comentat sa vina sa-mi contraargumenteze. Da recunosc ca sunt comunist. Dar un comunist luminat, unul care accepta armonia sociala si nu are in programul sau politic lupta de clasa”, afirma Solomon.