Presedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a sustinut marti ca Parlamentul este „obligat” sa salveze tara de la epidemie. Astfel a explicat el votul parlamentarilor pe legea de instituire a starii de alerta care a fost trimisa luni de Guvern.
„Am primit ieri un proiect de lege care este o copie aproximativa a decretului starii de urgenta care se numeste astazi lege. Acest guvern vrea ca in trei zile sa restrangem drepturi si libertati si sa salvam tara de la epidemie desi a condus in toata aceasta perioada Romania fara sa aiba o idee clara despre ceea ce trebuie sa faca.
Din cauza incompetentei acestui guvern, noi suntem obligati sa salvam tara de la epidemie si sa aparam libertatile si drepturile romanilor. Iata cum acest Parlament, intr-o singura zi, de foarte multe ori apostrofat de presedintele Iohannis, este astazi cxel care se gandeste la binele romanilor. Doar din vazua incom Guvernului PNL s-a ajuns astazi la acest haos”, a declarat Cazanciuc.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, ca este nevoie urgenta de proiectul de lege al Guvernului care cuprinde masurile pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 in situatia de alerta si a solicitat Parlamentului sa decida in cazul acestui act normativ cu „maxima celeritate”.
„Este nevoie urgenta de aceasta lege si solicit Parlamentului, parlamentarilor sa decida pe aceasta lege cu maxima celeritate”, a spus seful statului, intr-o declaratie sustinuta la Palatul Cotroceni.
Seful statului a avut, marti, la Palatul Cotroceni, o sedinta privind masurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, ministrul Apararii Nationale, Nicolae Ciuca, ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, si seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat.
Comisia juridica a Senatului a acordat marti raport de admitere cu amendamente proiectului de lege al Guvernului care cuprinde masurile pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 in situatia de alerta, care va fi instituita dupa incetarea starii de urgenta.
George Dirca (USR), membru al Comisiei juridice, a declarat, marti, pentru Agerpes, ca dezbaterea in comisie a durat aproximativ 5 ore si au fost formulate si adoptate mai multe amendamente.
Proiectul urmeaza sa fie votat de Senat. Camera Deputatilor este for decizional in acest caz.
Premierul Marcel Ciolacu a reluat, miercuri, propunerea ca Ilie Bolojan sa fie viitorul sau premier,…
Partidul liberal german FDP a anuntat miercuri seara ca toti ministrii sai vor parasi guvernul…
Rezultatul alegerilor prezidentiale din SUA "nu este ceea ce ne-am dorit", dar "trebuie sa il…
Politia spaniola a capturat 13 tone metrice de cocaina ascunse intr-un container cu banane din…
Presedintele democrat american Joe Biden l-a sunat, miercuri, pe Donald Trump pentru a-l felicita in…
Un sofer din Suceava a ramas pieton pentru 3 luni dupa ce a depasit linia…