Senatorul PSD de Giurgiu Robert Cazanciuc a declarat miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca inceputul de an va fi sub semnul conflictului social, pentru ca a fost „incropita” o coalitie de guvernare fara sa se tina cont de votul romanilor.
”Asa cum am anticipat si la finalul anului trecut, inceputul de an va fi sub semnul conflictului social. Atunci cand incropesti o coalitie care sa guverneze fara sa tii cont de votul in ansamblu, evident ca apar conflicte sociale. Daca presedintele Iohannis ar fi tinut cont de votul romanilor si ar fi oferit mandatul PSD de a forma un guvern, probabil am fi evitat acele conflicte care astazi aduc oamenii in strada, pentru ca prioritatile unei coalitii in jurul PSD ar fi fost cu siguranta altele, nu de a trage la sorti, pentru ca am ajuns acum sa tragem la sorti functiile de conducere”, a afirmat senatorul, citat de Agerpres.
Cazanciuc a spus ca i s-a parut „interesant” faptul ca primele proteste din acest an nu au avut legatura cu marirea salariilor, ci cu domeniul educatiei.
„Ceea ce mi s-a parut interesant este ca nu suntem pierduti noi, ca popor, pentru ca primele proteste pe anul acesta nu au fost cele legate de marirea salariilor, ci de educatie. M-a umplut de bucurie cumva faptul ca oamenii au iesit in strada sa-si apere profesorii care sunt astazi abuzati, impinsi din scolile in care au predat ani de zile, fara niciun fel de explicatie. Oamenii vor sa-si apere dascalii, ceea ce mi s-a aparut fabulos pentru noi, ca natie. Au iesit in strada politistii, au iesit in strada medicii, o sa iasa in strada toate categoriile sociale care au crezut in lege. Astazi Curtea Constitutionala a declarat constitutionala majorarea cu 40% a pensiilor. (…) Aceasta coalitie merge inainte pastorindu- si interesele politice fara legatura cu dorintele romanilor”, a sustinut parlamentarul.
El a mai mentionat printre nemultumirile romanilor care, in opinia sa, vor duce in acest an la conflicte sociale faptul ca nu se respecta legea care prevedea cresterea salariilor bugetarilor, „explozia” preturilor la combustibil, conditiile achizitiei de locuinte de catre tineri si lipsa sprijinului pentru fermieri.
Premierul Romaniei, Marcel Ciolacu, efectueaza o vizita oficiala la Londra, unde va avea o…
Federatia Romana de Handbal a facut public lotul echipei nationale feminine pentru Campionatul European de…
Moment cel putin ciudat la Antena 3, marti seara, in emisiunea lui Mihai Gadea. Liderul…
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marti seara,…
Activstii de mediu din provincia Trentino din nordul Italiei au inceput o campanie pentru a…
Doi membri ai echipajului unui zbor Wizz Air care a decolat de la Cluj Napoca…