PSD a dat inca o lovitura hoteasca in Parlament, la adapostul petardelor cu „lovitura de stat”. Mai multe fapte de coruptie au fost dezincriminate
Senatul a adoptat tacit, in plenul de marti, un proiect al social-democratilor, care modifica o lege care se propune ca faptele de coruptie in urma carora se obtin foloase necuvenite pentru altii sa nu mai fie incriminate.
Initiativa legislativa, adoptata tacit de Senat, in calitate de prima camera sesizata, vizeaza modificare a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
Presedinte de sedinta, senatorul PSD Adrian Tutuianu a citit in plenul de marti nota de adoptare tacita pentru acest proiect, al carui termen de dezbatere si vot s-a implinit pe 14 mai.
Potrivit proiectului initiat de deputatul PSD, Catalin Radulescu, si alti parlamentari social-democrati, art.12 se modifica si se completeaza astfel: „(1) Sunt pedepsite cu inchisoarea de la 1 la 5 ani urmatoarele fapte, daca sunt savarsite in scopul obtinerii pentru sine, de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite: a) efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale; b) folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii”.
Initiatorii mai propun o alta definitie pentru operatiunile financiare: „operatiuni care antreneaza circulatia de capital, operatiuni de banca, de schimb valutar sau de credit, operatiuni de plasament, in burse, in asigurari, in plasament mutual ori privitor la conturile bancare si cele asimilate acestora, tranzactii comerciale interne si internationale. Pentru a fi efectuate ca acte de comert, operatiunile financiare trebuie sa constituie un act de specula sau o actiune de intermediere in circulatia bunurilor, facuta in mod organizat”, se arata in textul proiectului de lege, citat de Mediafax.
Radulescu explica, in expunerea de motive, si necesitatea modificarii sintagmei „pentru sine sau pentru altul” din textul Legii 78/2000.
„Sintagma «pentru sine sau pentru altul» a urmarit, in conceptia legiuitorului, evitarea situatiei in care autorul faptei, desi comite o infractiune, ar putea sa invoce, in apararea sa, faptul ca nu este beneficiarul foloaselor rezultate, in fapt, o asemenea abordare nu are legatura cu realitatea. Astfel, este absurd sa presupunem faptul ca o persoana comite o asemenea infractiune fara niciun fel de interes ori beneficiu personal. Doar pentru a aduce foloase necuvenite unei terte persoane. In mod evident, acela care comite fapta incriminata are un interes, nelegitim si beneficiaza, chiar si indirect, de folosul rezultat. Daca acest interes nelegitim si beneficiul rezultat nu apartin, cel putin partial, si autorului, atunci nu poate fi vorba de o infractiune de coruptie sau asimilita unei infractiuni de coruptie. Este esential sa se determine o legatura certa intre fapta incriminata si beneficiul rezultat, in favoarea faptuitorului. Faptul ca aceasta legatura poate fi intermediata nu inlatura posibilitatea determinarii, ca si obligatia de a fi determinata cu certitudine. Beneficiarul aparent este, in fapt, doar un intermendiar, astfel nu ne gasim in prezenta unei infractiuni de coruptie sau a uneia asimilata unei infractiuni de coruptie”, se arata in expunerea de motive a initiativei.
Totodata, initiatorii PSD ai proiectului ofera explicatii si in legatura cu sintagma „bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.
„In ceea ce priveste sintagma «bani, bunuri ori alte foloase necuvenite», intentia legitima a legiuitorului de a nu limita tipurile de foloase necuvenit ce se poate obtine dintr-o asemenea infractiune a dus in timp la absurditati si la concluzii contrare acestei intentii. Astfel, castigul de imagine, popularitatea ori rezultatul unui scrutin electoral au devenit «foloase necuvenite» ale unor infractiuni de coruptie sau asimilate acestora, ceea ce este absurd. In aceste conditii se creeaza posibilitatea de a eticheta drept folos necuvenit absolut orice, ceea ce, cu siguranta nu a fost si nu este in intentia legiuitorului. Existenta unui folos este esentiala sub aspectul laturi obiective a infractiunii, in lipsa acesteia fapta fiind, fie neincriminata din punct de vedere penal, fie incriminata (si sanctionata) pe o alta incadrare juridica. Sintagma «bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite» nu este limitativa sub aspectul beneficiilor ilicite ce pot fi obtinute prin infractiunile vizate, ci previne extinderea abuziva, printr-o interpretare excesiva a acestora”, potrivit sursei citate.
Proiectul adoptat tacit de Senat urmeaza sa fie dezbatut si votat de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.