PSD este in fierbere, se ia in calcul mazilirea lui Liviu Dragnea. Surse: cel putin 10 organizatii sunt de partea pucistilor

politica

Surse din PSD, citate de PS News, anunta ca in partid exista o mare nemultumire legata de faptul ca Liviu Dragnea nu reuseste sa impuna modificarea legilor Justitiei. Astfel, sunt cel putin 10 organizatii locale ale PSD care iau in calcul schimbarea lui Dragnea din fruntea partidului.

Mentinut in fruntea partidului de catre gruparea de baroni stransa in jurul sau, Liviu Dragnea risca sa dispara din peisaj in mai putin de doua luni, daca nu reuseste sa livreze cel mai important punct din programul de guvernare: cel legat de modificarea legilor Justitiei, in vederea dezincriminarii unor fapte incluse in actualul Cod Penal, sustin sursele PSnews.ro.

Pentru moment, Dragnea inca poate miza pe sprijinul baronilor Marian Oprisan, Paul Stanescu si Niculae Badalau – ultimul cu anumite semne de intrebare, legate de interesul sau de a extinde cat mai mult zona pe care activeaza anumite firme de casa din judetul Giurgiu. Totusi, linistea de acum din PSD ameninta sa fie spulberata incepand cu debutul noii sesiuni parlamentare.

Practic, in acest moment, soarta lui Dragnea atarna de abilitatea lui Tudorel Toader de a trece legile justitiei, care sa alunge zgomotul de catuse de la usile baronilor penali ai PSD, unul dintre acestia i-a dat deja sefului din Kiseleff luna octombrie ca termen-limita.

Din informatiile PS News, exista un  lider zonal care a strans deja 10 organizatii pe care le va asmuti impotriva lui Liviu Dragnea in luna octombrie, daca forma legilor Justitiei nu ii va conveni.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: