PSD i-a gasit loc de munca la stat lui Teodorovici. A fost bagat director la Curtea de Conturi, langa Badalau. Replica lui Teodorovici

politica

Fostul senator PSD Eugen Orlando Teodorovici a devenit director al Directiei de Audit de la Curtea de Conturi dupa ce nu a mai reusit sa intre in Parlament.

Recent, fostul ministru PSD a fost numit director la Directia de Audit din subordinea celei mai importante structuri din Curtea de Conturi, Autoritatea de Audit, anunta EVZ.

Publicatia scrie, citand surse politice, ca Teodorovici a reuist sa obtina acest post cu ajutorul lui Niculae Badalau, vicepresedinte al Autoritatii de Audit si fost senator PSD. Autoritatea de Audit este cea mai importanta structura din Curtea de Conturi.

Teodorovici a candidat pentru un loc de senator pe listele PSD Tulcea, insa nu a reusit sa intre in Parlament.

Badalau a fost instalat ca vicepresedinte al Autoritatii de Audit de catre fosta majoritate parlamentara. Anul trecut, Niculae Badalau, a sustinut ca sentinta de condamnare pentru furtul unor saci de grau in 1988 a fost data de „justitia comunista”.

„Au fost doua mari acuzatii in ultima perioada in presa, una privind candidatura mea la functia de vicepresedinte al Curtii de Conturi (…) si alta ca as fi facut puscarie (…) Exista o decizie pe care o am cu mine in care spune foarte clar ca in urma recursului formulat de Badalau Niculae, sentinta penala numarul 23 din 26 ianuarie 1988 este casata, asta inseamna ca pur si simplu nu exista. Cei care au amintit aceste lucruri sunt nostalgici, eu nu-s nostalgic dupa justitia comunista, nici dupa vremurile alea, dar sunt obligat sa lamuresc lucrurile astea fata de oamenii care m-au ales.

Totodata am fost acuzat ca am aprobat o lege care mi-ar facilita accesul la Curtea de Conturi. Acel proiect de lege la care am fost initiator este de acum trei ani, cand nici nu banuiam ca o sa fiu nominalizat sau acceptat la Curtea de Conturi si am schimbat o singura fraza in proiect, aceea ca pentru a accede intr-o functie de conducere poti sa ai studii juridice, economice sau ingineresti. Consider ca studiile juridice, economice si studiile ingineresti sunt foarte corecte pentru acea institutie si acea lege este benefica si pentru asta a fost adoptata si in comisii si in plenul celor doua Camere, atat la Senat, cat si la Camera Deputatilor”, a declarat Niculae Badalau.

El a adaugat ca in anul 2008 a terminat si o facultate de drept si are licenta in drept. De asemenea, activitatea in prefectura si mandatele de parlamentar sunt considerate experienta juridica, iar el are trei mandate de parlamentar si patru ani in Prefectura Giurgiu.

Badalau a fost condamnat la un an de inchisoare in 1988 dupa ce a furat patru saci de grau.

Replica lui Eugen Orlando Teodorovici

In urma aparitiei acestui articol si a celui de pe EVZ, Teodorovici a publicat pe pagina sa de Facebook o replica pe care o prezentam integral.

In goana dupa senzational, „modelul” jurnalistic care intelege sa nu respecte etica acestei onorabile meserii, adica sa verifice si sa prezinte in mod corect si real informatiile, nu cred ca reprezinta un deziderat al vreunui cotidian respectabil din presa romaneasca.

Astept din partea celor care au raspandit acest FAKE NEWS sa publice, intr-un termen rezonabil, un articol similar, in care sa corecteze informatiile false cuprinse in articolul „Orlando Teodorovici, salvat. A fost numit recent Director de Audit la Curtea de Conturi”, respectiv, in articolul “PSD i-a gasit loc de munca la stat lui Teodorovici. A fost bagat director la Curtea de Conturi, langa Badalau”, precum si sa prezinte scuze in mod public.

Am incredere in profesionalismul celor care conduc aceste publicatii si tocmai de aceea, inteleg sa nu uzez de prevederile legii cu privire la raspandirea si promovarea de stiri false ce pot afecta nu numai imaginea personala, dar si pe cea a unei institutii de prestigiu din Romania.

Nu de alta, dar functia de auditor pe care o ocup in prezent, am castigat-o prin concurs public inca din anul 2010 si conform legii, atat timp cat am detinut pozitii de demnitate publica (ministru, senator etc.), postul de baza mi-a fost rezervat, asa cum este rezervat si postul de profesor, presedintelui Iohannis … si altora. Ceva normal, firesc si legal!

Astfel de articole, probabil ”recompensate” intr-un fel sau altul, la vedere sau mai putin, incalcand TOATE regulile de bun simt dar si deontologice, murdaresc la propriu … societatea romaneasca! Oare de ce nu cere nimeni ca si astfel de “jurnalisti” sa-si prezinte public veniturile obtinute si astfel, romanii sa poata vedea cine sunt cei care arunca piatra …

Noroc ca romanii incep sa faca diferenta dintre cei care au facut lucruri bune pentru acest popor si pentru Romania si cei care doresc ca aceasta tara sa fie una de mana a doua …

Asadar, astept si insist pentru corecta informare a opiniei publice …

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: