PSD-istii lui Ciolacu, Stanescu si Vicol dau lectii de moralitate: „USR-istii folosesc banii publici pentru vacantele familiei”

politica

Partidul Social Democrat a atacat, vineri, intr-o postare pe Facebook, partidul condus de Dacian Ciolos, in urma scandalului in care este implicata Anca Dragu, fostul presedinte al Senatului, care este acuzata ca a folosit privilegiile functiei, intr-o deplasare in interes personal, cu familia. ”Cum e posibil ca, dupa tot scandalul Salonului, ‘Ciolos-Doua-Speciale’ sa nu se delimiteze de doamna ‘DRAGu-De-Salon’?”, se intreaba retoric PSD, in postare.

”CAUTATI PENTRU ABUZ DE PRIVILEGII

Semnalmente:

Dau lectii de morala si etica politica
Colectioneaza rente si pensii speciale!
Folosesc banii publici pentru vacantele familiei

‘Motivare: Ciolos-Doua (pensii)- Speciale’ tace asurzitor cand principiile morale pe care le cere altora sunt ‘uitate’ fix de colegii sai de partid. Niciun cuvant despre cum Anca Dragu (USR) a folosit, pe cand era presedintele Senatului, angajatii si masinile institutiei, precum si salonul oficial, pentru a se imbarca preferential, cu familia si prietenii, in avionul care a dus-o intr-o vacanta in Franta. Cum e posibil ca, dupa tot scandalul Salonului, ‘Ciolos-Doua-Speciale’ sa nu se delimiteze de doamna ‘DRAGu-De-Salon’?”, se arata in postarea PSD.

Fostul presedinte al Senatului Anca Dragu ar fi folosit, pe vremea cand detinea functia, angajatii si masinile institutiei, precum si salonul oficial de la Aeroportul Otopeni, pentru a se imbarca preferential la plecarea in vacanta cu familia in Franta.

Potrivit unui document intern al Senatului, consultat de G4Media.ro, vara trecuta, presedintele de atunci al Senatului Anca Dragu ar fi utilizat resurse publice in interesul sau propriu, al familiei sale si al unor apropiati.

Anca Dragu (USR) sustine ca nu a folosit resurse publice in mod abuziv, fiind ”recomandarea serviciilor de securitate”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: