PSD-istii n-au indraznit sa se opuna. Vot in unanimitate pentru decretul lui Iohannis privind starea de urgenta
445 de parlamentari au votat, joi, pentru incuviintarea starii de urgenta. Votul a fost dat in unanimitate.
Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, anuntase luni seara ca parlamentarii PSD vor sa aduca mai multe modificari in decretul prin care presedintele Klaus Iohannis a instaurat starea de urgenta.
„Am studiat decretul. Exista anumite lucruri care nu sunt foarte bine facute. Procedural vorbind, Parlamentul poate aproba sau nu acest decret. Noi vom avea maine mai multe sedinte de Comisii, prin care parlamentarii pot face anumite observatii. Presedintele poate sa tina cont sau nu. Daca doreste sa tina cont, trebuie sa anuleze acest decret si sa emita un nou decret”, a declarat Ciolacu la Antena 3.
Intrebat daca acest decret ar putea fi atacat la CCR, Ciolacu a confirmat.
„Poate fi supus controlului de constitutionalitate. Tinand cont de situatie, nu cred ca se poate vorbi acum de asa ceva”, a raspuns liderul PSD.
El si-a manifestat „ingrijorarea” ca presa ar putea fi cenzurata, sustinand ca nu este explicat clar ce inseamna „distribuirea de fake news”.
Citeste si: Ana Birchall ii pune la punct pe pesedisti: „Decretul lui Klaus Iohannis nu poate fi modificat de Parlament”
El a insinuat apoi ca Guvernul Orban s-ar putea folosi de starea de urgenta pentru „a-si satura clientela”.
„Daca acum se fac abuzuri, inclusiv prin achizitii directe, daca acest guvern se gandeste sa isi sature clientela politica, nu avem de unde sa stim. Speram ca va exista apoi un control al Curtii de Conturi dupa cele 30 de zile”, a mai declarat Ciolacu.