Ministrul Apararii Vasile Dincu (PSD) a anuntat luni ca are o echipa de „asistenti” care se ocupa chiar si de mastile sanitare pe care le poarta in public. Venind cu clarificari cu privire la masca pe care a purtat-o la ceremonia de sosire din misiune a unei nave militare de la Constanta, Dincu a dezvaluit ca el nu se ocupa nici macar sa isi selecteze ce masca poarta.
„Cu privire la discutiile din spatiul public referitoare la tipul mastii de protectie pe care am purtat-o, duminica, 9 ianuarie, pe timpul ceremoniei din Portul Militar Constanta, doresc sa lamurim cat se poate de clar situatia:
– Masca pe care am purtat-o este compusa dintr-o masca standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil, asa cum vedeti in fotografia de mai jos. Regret faptul ca nu am avut inspiratia de a o prezenta jurnalistilor prezenti la ceremonie, pentru a evita discutiile ulterioare;
– Montarea celor doua masti a fost realizata in regie proprie, de catre echipa mea de asistenti, care mi-a propus aceasta solutie;
– Desi masca pe care am purtat-o se incadreaza in totalitate in standardele de protectie in vigoare, am luat decizia de a nu o mai purta in viitor, tocmai pentru a evita orice confuzie”, a scris Vasile Dincu, luni pe Facebook.
Vasile Dincu a purtat o masca de culoare neagra care parea a fi una textila, duminica, la Constanta, la ceremonia de sosire dintr-o misiune internationala a unei nave militare. Purtarea mastii a redevenit obligatorie si in aer liber incepand de sambata si nu vor mai fi permise mastile textile, ci doar cele tip medical sau FFP2, a transmis Guvernul.
La marginea desertului de coasta din Peru, un oras pescaresc izolat, in care o treime…
Producatorul rus de gaze Gazprom a anuntat ca livreaza, sambata, 42,4 milioane de metri cubi…
Nava de spionaj Yantar a fost observata operand drone intr-o zona care contine infrastructura submarina…
Postul Craciunului 2024 a inceput pe 15 noiembrie, si se va incheia pe 24 decembrie.…
Gigantul auto Stellantis (cu marcile Fiat, Alfa Romeo si Lancia, in Italia) nu are intentia…
Luni, 18 noiembrie, politistii de penitenciare, reprezentati de Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor…