Grupul alesilor PSD in Consiliul Local Timisoara (CLT) ii solicita primarului Dominic Fritz „sa se trezeasca la realitate din reveriile electorale” si sa dea dovada ca doreste cu adevarat reformarea profunda si rentabilizarea societatilor comerciale din subordinea municipalitatii. Presedinte al PSD Timis este Alfred Simonis, care s-a remarcat deja prin Parlament cu discursuri violente si deplasate.
„Primarul Dominic Fritz arata, pe zi ce trece, tot mai obosit, mai depasit si mai novice in a administra problemele curente ale orasului. Adusa in fruntea Primariei Timisoara de un val imens de entuziasm, echipa Fritz a reusit ca in numai patru luni de mandat sa bage un intreg oras in depresie.
S-au taiat majoritatea investitiilor in curs de implementare (fara sa se propuna nicio alternativa), s-au adus persoane in primarie paralele cu administratia publica locala, s-au numit persoane cu un trecut penal in functii publice, s-au perpetuat greselile manageriale ale vechii administratii in privinta societatilor comerciale (fostele regii autonome) din subordinea municipalitatii. Nici pana in prezent, primarul Dominic Fritz nu a venit in fata Consiliului Local si a opiniei publice cu o situatie la zi a acestor societati aflate, majoritatea dintre ele, in pierdere si, mai ales, cu solutii realiste de redresare. In afara unui nesigur si futurist concordat preventiv, nu exista nimic notabil din partea Primariei Timisoara in acest domeniu”, arata un comunicat al PSD Timis, citat de Agerpres.
PSD ii propune primarului Fritz „sa se trezeasca la realitate din reveriile electorale” si sa dea dovada ca doreste, cu adevarat, reformarea profunda si rentabilizarea acestor societati comerciale.
„Ii solicitam domnului primar si majoritatii politice pe care o reprezinta sa demita in aceste zile toate Consiliile de administratie ale tuturor acestor societati (cu exceptia Aquatim) prin intermediul Adunarii Generale a Actionarilor (AGA), care este compusa din cei 27 de consilieri locali. Noile consilii de administratie sa fie mandatate de AGA sa demita directorii si conducerile societatilor din subordinea Consiliului Local Timisoara, in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, pentru neindeplinirea mandatelor asumate”, arata social-democratii.
Ei sustin ca acest lucru ar fi trebuit facut de echipa Fritz in prima zi de la instalarea in fruntea unei primarii criticate in campania electorala tocmai pentru dezastrul managerial si politizarea excesiva de la firmele municipalitatii, aflate de multi ani in pierdere economica.
„Nu este tarziu nici acum sa se dea semnalul unei reformari profunde a administratiei timisorene, iar grupul de consilieri municipali ai PSD va initia sau sustine toate demersurile de acest gen”, arata grupul de consilieri locali ai PSD Timisoara, format din Radu Toanca, Andra Lapadatu si Ioan Szatmari.
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat duminica un apel catre Nicolae Ciuca, Mircea…
Ursii bruni, introdusi in provincia Trentino (Tirolul de Sud, nord-estul Italiei) in urma cu 20…
Intr-un exercitiu militar recent, Statele Unite au testat Cerberus XL C-UAS, un sistem cu senzori…
Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan a anuntat duminica rezultatele unui sondaj de opinie "foarte nou" care…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, le-a cerut duminica pesedistilor "sa il retraga la unitate pe Simion":…
Exporturile germane de armament se apropie de un nou record, relateaza televiziunea germana N-TV. De…