PSD nu mai vrea sa-l dea jos pe Citu. Dincu: „Este un foarte bun agent electoral pentru PSD. De ce sa ne bagam noi in aceasta batalie?”

politica

Dupa ce l-a acuzat pe Citu ca a „distrus” economia Romaniei si ca „este cel mai prost premier din istoria Romaniei”, PSD nu mai vrea sa-l dea jos pe acesta. Presedintele Consiliului National al PSD, Vasile Dincu, a declarat ca prezenta lui Citu in fruntea guvernului avantajeaza PSD: „noi suntem intr-o situatie buna, pentru ca imaginea partidelor de la putere se deterioreaza continuu”.

„De ce sa-l dam noi jos pe Citu? Sa le facem proiectul celor de la USR PLUS, sa ajutam la revenirea proiectului guvernamental USR PLUS – PNL? Noi suntem intr-o situatie buna, pentru ca imaginea partidelor de la putere se deterioreaza continuu. Sper sa reusim sa fim inteligenti, sa nu ne foloseasca cei de la putere ca pe un ciocan cu care isi dau in cap unii altora”, a declarat Dincu la Digi24.

„In politica totul e strategie daca suntem oameni rationali. Citu e pentru noi in acest moment un foarte bun agent electoral. De ce sa ne bagam noi in aceasta batalie? Citu oricum e terminat. Fie ca ajunge presedinte in 25 septembrie si-l vom da jos dupa aceea, pentru noi e mai interesant si efectul politic e mai mare sa dai jos presedintele PNL.

Exista calcule strategice si corecte din perspectiva partidului nostru sa nu ne introducem in aceasta batalie. Sunt calcule strategice pentru PSD si ei ne dau munitia. Ei ne ofera mereu ocazii de genul acesta. Acum cu trimiterea unei contestatii la CCR noi vom astepta aceasta decizie a Curtii”, a mai spus Dincu.

„Daca noi ne-am grabi sa votam cum vor ei in privinta motiunii de cenzura, ar insemna sa-i ajutam sa revina in formula care le convine lor. Adica ne cer noua sa le facem proiectul guvernamental, de ce sa le faca PSD calculele?”, a subliniat Dincu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: