PSD nu scapa cu ordonanta intreaga: „Vom informa Comisia de la Venetia, s-au folosit de prestigiul ei in mod pervers”
Presedintele PNL, Ludovic Orban, a anuntat marti ca se lucreaza la o scrisoare de informare adresata Comisiei de la Venetia pe tema ordonantei de urgenta privind legile justitiei, in paralel cu elaborarea sesizarii care va fi trimisa Avocatului Poporului.
„Suntem in curs de elaborare, identificam temeiurile de neconstitutionalitate care vor sta la baza sesizarii. (…) Sper ca in cursul zilei de maine sa finalizam documentul si sa apucam sa-l trimitem catre Avocatul Poporului. De asemenea, o sa incepem sa lucram la o scrisoare de informare catre Comisia de la Venetia, pentru ca sa stie acesti experti independenti ca imaginea si prestigiul lor au fost folosite intr-un mod pervers pentru a justifica niste modificari care, de fapt, sunt contrare sensului recomandarilor care urmeaza sa fie dezbatute in cadrul Comisiei de la Venetia”, a declarat Orban intr-o interventie telefonica la Digi 24, scrie Agerpres.
Intrebat daca opozitia intentioneaza sa initieze o motiune de cenzura pe tema modificarilor aduse legilor justitiei, liderul liberal a raspuns ca se cauta momentul cel mai potrivit pentru ca un astfel de demers sa aiba succes.
„Opozitia are la indemana o singura motiune de cenzura pe sesiunea parlamentara. A depune o motiune de cenzura care sa nu aiba macar cateva elemente care sa ne dea convingerea ca avem sanse sa treaca motiunea de cenzura inseamna a trage un glont in gol. (…) Chiar astazi am avut o consultare cu parteneri din opozitie in care am discutat si de aceasta eventualitate si vom face o evaluare, sa vedem in ce masura exista vreo sansa pentru ca sa treaca o motiune de cenzura”, a precizat Ludovic Orban.
Guvernul a adoptat, luni, ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei.
„Suntem in momentul in care se incheie o perioada de dezbateri pe cele trei legi ale justitiei. A fost publicata si cea de-a treia lege a justitiei, care urmeaza sa intre in vigoare maine (marti – n.r.). Pentru corelarea unora dintre prevederile celor trei legi, pentru preluarea unora dintre recomandarile Comisiei de la Venetia, pentru preluarea unora dintre solicitarile scrise, explicite, ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru alte necesare corelari, Guvernul a adoptat prezenta ordonanta de urgenta”, a anuntat ministrul Justitiei, Tudorel Toader, dupa sedinta de guvern.