PSD si Ciolacu au refuzat, din nou, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. USR dezvaluie cum blocheaza PSD aceasta lege

politica

Deputatul USR Cristian Seidler a cerut, miercuri, in sedinta comuna a Parlamentului suplimentarea ordinii de zi cu proiectul de lege al USR privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Ciolacu a refuzat, invocand pretexte procedurale.

„Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor poate fi realizata doar in plenul reunit, asa cum a aratat CCR. Felul in care veti proceda, domnule presedinte al Camerei Deputatilor, dar si presedinte al PSD, felul in care vor vota mai apoi parlamentarii tari, ca arata intentia adevarata de a pastra sau de a elimina pensiile speciale, incepand acum cu cele ale parlamentarilor. Nu va ascundeti in spatele unor pretexte procedurale. Acum sa va vedem intentiile reale”, a spus Seidler in plenul Parlamentului.

Marcel Ciolacu a refuzat, sustinand ca liderii grupurilor parlamentare nu ar fi de acord.

„Am propus din nou suplimentarea ordinii de zi cu proiectul de lege al USR de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Presedintele PSD si al Camerei Deputatilor a refuzat sa supuna la vot propunerea mea cu pretextul ca nu exista raportul comisiei pe acest proiect de lege. Comisia in cauza, condusa si dominata de PSD, ar fi trebuit sa intocmeasca raportul acum 2 ani, 7 luni si 28 de zile”, a mentionat Seidler pe Facebook.

Parlamentul a putut insa sa se reuneasca in mare viteza si sa treaca proiecte de legi prin comisii si apoi la vot final atunci cand PSD a avut interes. Un exemplu in acest sens este Legea Autonomiei Tinutului Secuiesc, care a starnit o ampla furtuna in spatiul public si furie in randul chiar al sustinatorilor PSD.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: