PSD va innebuni din nou. Iohannis, omagiu la Strasbourg adus protestatarilor care „apara statul de drept si democratia”
Presedintele Iohannis a adus, marti, la Strasbourg, in plenul Parlamentului European, un omagiu tinerilor din Romania care „si-au facut auzita vocea atunci cand a fost nevoie sa fie aparat statul de drept si democratia”.
„Suntem o democratie tanara, care are resursele pentru a se perfectiona. Romanii sunt conectati activ la valorile civice. Au dovedit-o cat se poate de clar, si-au facut auzita vocea atunci cand a fost nevoie sa apere statul de drept si democratia.
Romanii au vointa si forta de a merge mai departe pe drumul european pe care si l-au asumat. Este ambitia de a depasi orice obstacole pentru a ramane puternic ancorati in marea familie europeana din care facem parte in mod fundamental.
Tanara generatie crede in Europa si se implica in dezbateri privind viitorul nostru de o maniera pozitiva si, mai ales, optimista.
Din entuziasmul acestor tineri remarcabili se hraneste si optimismul nostru privind viitorul Europei. Totodata, entuziasmul lor ne obliga in mod deosebit la responsabilitate.
Avantajul acestui val de entuziasm care vine dinspre Romania provine, in primul rand, din forta lui de a inspira si a retrezi reflexul apararii democratiei, care nu este un dat, ci presupune o responsabilitate continua de a o ingriji, apara si promova”, a declarat Iohannis in Parlamentul European.