PSD vrea sa forteze mana lui Iohannis. Merge la Cotroceni cu 233 de semnaturi de parlamentari pentru a-l impune pe Remus Pricopie ca premier
PSD va merge joi la Palatul Cotroceni cu o lista de 233 de semnaturi ale parlamentarilor (majoritatea parlamentarilor) de sustinere a lui Remus Pricopie pentru postul de premier, au anuntat Marcel Ciolacu si Alfred Simonis, liderul deputatilor PSD.
„S-a vorbit pana acum cu 230 de colegi care si-au manifestat intetnia de a-l sustine pe Pricopie. Pana luni vom avea probabil 240”, a anuntat Simonis la Digi24.
Marcel Ciolacu a confirmat la Romania TV aceasta strategie.
”Eu cred ca presedintele Romaniei respecta Constitutia tarii si facem o diferenta intre declaratii si ce va urma. Cei care vor demonstra majoritatea parlamentara, 233 de semnaturi, vor fi cei care vor desemna premierul. Am luat act de dorinta presedintelui, va spun cum functioneaza un stat democratic, care e litera Constitutiei, pe care trebuie sa o respectam cu totii, indiferent de functie. Noi incercam, pana maine, la consultari, sa avem cele 233 de semnaturi. Decizia este a presedintelui, dar suntem convinsi ca el va respecta Constitutia.
Daca refuza, intram intr-o criza politica grava. Acum e o criza politica, dar nu e una grava, se poate rezolva. Ma bucur foarte mult ca am scapat de guvernul Orban si am revenit la o normalitate”, a declarat Marcel Ciolacu.