„Puteam sa nu mai dam deloc”. Lia Olguta Vasilescu, atitudine aroganta fata de mame in privinta indemnizatiilor de crestere a copilului
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat marti ca „nimeni din Romania” nu contribuie pentru indemnizatia de crestere a copilului, mentionand ca statul a optat sa plafoneze aceasta indemnizatie la 1.800 de euro, desi ar fi putut sa o elimine complet.
„Nimeni din Romania nu contribuie vreodata pentru indemnizatia de crestere a copilului. Este o forma a statului de a ajuta familiile ca sa-si creasca acesti copii in perioada in care nu lucreaza. Deci, nu avem ce sa vorbim aici de principiul contributivitatii, iar plafonul este maxim din Uniunea Europeana. Puteam sa-l facem si mai jos. Puteam sa facem ca in tari foarte dezvoltate din UE, sa nu mai dam deloc sau sa dam 100 de euro. Dar n-am facut-o. Am plafonat la 1.800 de euro. Din punctul nostru de vedere, este indestulator pentru Romania, atat timp cat aceasta suma se da si in Germania si este maximum din UE. Nicaieri in lume nu exista posibilitatea ca sa te intinzi cu aceasta suma in functie de venituri”, a afirmat ministrul Muncii la sedinta Comisiei de munca de la Senat, unde s-a discutat despre legea de aprobare a ordonantei referitoare la plafonarea indemnizatiei de crestere a copilului.
Ministrul a mentionat in dezbateri ca numarul celor afectati de aceasta plafonare este de 1.000 de persoane si ca statul roman ajunsese sa plateasca lunar si 35.000 de euro.
„Nu sunt foarte multe persoane afectate. Este vorba de 1.000 de persoane. Nu am facut aceasta OUG pentru ca ar fi dezechilibrat bugetul, ci pentru a corecta o lege care, asa cum era, dadea nastere la tot felul de inechitati (…). Ajunsesem sa platim statul roman indemnizatii de 35.000 de euro lunar si asta pentru ca, asa cum se calculeaza din venituri, se puteau face tot felul de excese si ilegalitati”, a afirmat Olguta Vasilescu.
Senatorul USR Florina Presada a sustinut ca prin instituirea plafonului la indemnizatia pentru cresterea copilului se incalca principiul contributivitatii.
„Inteleg ca trebuie sa reparam niste inechitati existente atunci cand vine vorba de aceste indemnizatii, dar se pare ca nu asa reusim sa o facem. Problema s-ar putea sa nu fie la cat incaseaza unii daca au contribuit, ci la cum contribuie cei care vor beneficia de aceasta indemnizatie. In expunerea de motive se spune ca dreptul acesta nu este unul contributiv, insa fix asta reglementam in acest moment si fix asta reglementeaza legea privind cresterea copilului. In acest moment, daca ai contribuit, beneficiezi de aceasta indemnizatie. Tocmai, trebuie sa respectam acest principiu al contributivitatii. Daca ne dorim sa reglementam niste efecte adverse, produse de aceasta formula de contributie, ar trebui sa lucram la formula de contributie si la formula de calcul a acestei indemnizatii. Limitand sau plafonand aceasta indemnizatie, incalcam principiul contributivitatii”, a afirmat Florina Presada.
Comisia de munca a Senatului a dat, marti, raport favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului 55/2017 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.