Putin a dat din februarie ordinul pentru asasinarea lui Zelenski. „Macelarul de la Groznii” s-a oferit sa-l execute

externe

Seful Consiliului National de Securitate al Ucrainei, Oleksi Danilov, spune ca liderul cecen Ramzan Kadirov a fost implicat in tentativa de asasinat a lui Zelenski.

”Planul a fost primit pe 3 februarie de Kadirov, cand l-a vizitat pe Putin. La acea intalnire a fost agreat planul pentru lichidarea presedintelui nostru si Kadirov si-a asumat ca gruparea sa va face asta”, a spus Danilov, potrivit Meduza.io.

In ultimele saptamani, biroul lui Zelenski a anuntat ca presedintele a supravietuit unui numar de peste 10 tentative de asasinat.

Amintim ca la inceputul lui martie, publicatia britanica The Times dezvaluia ca au fost dejucate trei tenative de asasinat puse la cale de doua grupari diferite – mercenari ai Kremlinului si forte speciale cecene.

La acea vreme, tot Danilov dezvaluia ca spioni rusi au atentionat partea ucraineana in legatura cu planurile de asasinat.

„Va pot spune ca am primit informatii de la (agenti ai) FSB, care nu vor sa participe la acest razboi sangeros. Datorita acestora, grupul de elita (al liderului cecen Ramzan) Kadirov a fost distrus, dupa ce venise sa-l elimine pe presedintele nostru”, spunea atunci Danilov.

Times scria ca mercenarii din grupul Wagner habar nu aveau de intentiile asasinilor ceceni, in schimb acest grup se afla la Kiev de mai bine de sase saptamani, unde supraveghea activitatile de la 24 de obiective ucrainene de importanta cruciala.

Grupul Wagner fusese instruit sa astepte sosirea fortelor speciale rusesti Spetsnaz, care sa le asigure un coridor securizat pentru a iesi din Kiev odata ce si-ar fi indeplinit misiunea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: