externe

Putin a decis sa nu mearga in Mexic, tara membra a Curtii Penale Internationale. El fusese invitat la inaugurarea mandatului noului presedinte

Presedintele rus Vladimir Putin nu va ajunge in Mexic pentru investirea presedintelui ales Claudia Sheinbaum, a declarat directorul Departamentului Latino-American al Ministerului de Externe al Rusiei, Oleksandr Scetinin, intr-un interviu pentru RTVI.

„Am primit o astfel de invitatie (la inaugurarea presedintelui Mexicului – n.red.), si suntem recunoscatori partii mexicane pentru acest lucru”, a spus Scetinin.

Potrivit acestuia, Putin nu va participa la investire dar si-a numit un delegat care va reprezenta Rusia la evenimente.

Scetinin nu a explicat motivele refuzului lui Putin, dar a adaugat ca se pare ca „Moscova actioneaza in conformitate cu practica protocolara existenta si cu obligatiile pe care le are liderul rus”.

Mexicul a semnat Statutul de la Roma in 2005 si este supus jurisdictiei Curtii Penale Internationale, care a emis mandatul de arestare al lui Putin.

Dupa ce s-a aflat ca Putin a fost invitat la ceremonie, Ucraina a facut apel la guvernul Mexicului sa-l aresteze pe Putin, in conformitate cu mandatul Curtii Penale Internationale, daca acesta va veni la investirea presedintelui Claudia Sheinbaum pe 1 octombrie.

In martie 2023, Curtea Penala Internationala a emis un mandat de arestare pentru presedintele rus Vladimir Putin, constatandu-l vinovat de deportarea ilegala a mii de copii din Ucraina.

Emiterea mandatului inseamna ca Putin ar putea fi arestat daca merge in orice stat membru al CPI.

Cu toate acestea, la inceputul lunii septembrie, Putin a vizitat Mongolia, care este membra a Statutului de la Roma al Curtii Penale Internationale, dar conducerea tarii a refuzat sa-l aresteze pe conducatorul rus.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

DSU il acuza pe Traian Basescu ca difuzeaza informatii „tendentioase si false”: „Trebuie luata pozitie ferma”

Departamentul pentru Situatii de Urgenta (DSU), condus de Raed Arafat, il acuza pe Traian Basescu…

58 de minute ago

Ilie Bolojan se pregateste pentru o noua functie la Bucuresti. S-a stabilit cine ii va lua locul in fruntea CJ Bihor

PNL Bihor a definitivat, joi seara, lista scurta cu candidatii pentru Parlament. Ilie Bolojan ocupa…

54 de minute ago

Victorie pentru Lia Savonea, dosarul lui Ion Iliescu este trimis inapoi la Parchet. O noua tergiversare in Dosarul Revolutiei

ICCJ a decis, vineri, ca Dosarul Revolutiei, in care Ion Iliescu este acuzat de crime…

3 ore ago

Realitatea vazuta de la Kremlin: „Vestul sprijina deschis atacurile teroriste ale Kievului impotriva civililor rusi”

Tarile occidentale au luat masuri pentru a sprijini in mod deschis atacurile teroriste ucrainene impotriva…

O oră ago

Nicusor Dan spune ca de cand e primar si-a rupt sase sacouri in cotul drept, „de la atata semnat, probabil”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat vineri, 20 septembrie, la Digi FM, ca de cand…

4 ore ago

Israelul a pregatit timp de 15 ani operatiunea cu pagerele explozive contra Hezbollah. Ce spune un oficial CIA despre o astfel de strategie de atac

Un oficial al serviciilor secrete americane a declarat pentru ABC News ca Israelul a planificat…

4 ore ago