Putin a gratiat un canibal satanist care participase la crime rituale si fusese condamnat la 20 de ani de inchisoare, dupa ce acesta a fost ranit pe front, in Ucraina
Putin l-a gratiat pe satanistul Nikolai Ogolobiak, in varsta de 33 de ani, care in 2010 a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru participarea sa la razboiul din Ucraina in cazul crimelor rituale comise asupra unor adolescenti din orasul Iaroslavl.
Banda satanista din care Ogolobiak facea parte a ucis trei fete minore si un baiat. Potrivit materialelor din dosar, Ogolobiak si complicii sai i-au ucis pe adolescenti, le-au taiat capetele, le-au scos inimile si limbile, le-au prajit si le-au mancat. Una dintre victime a fost injunghiata de Ogolobiak de 666 de ori, ca o aparenta referire la numarul 666, considerat un simbol al diavolului.
Pe frontul din Ucraina, Ogolobiak a luptat vreme de sase luni ca membru al unitatilor de condamnati „Storm-Z” si a fost ranit, iar acum s-a intors acasa, precizeaza cotidianul The Moscow Times.
„El nu lucreaza. Se recupereaza”, a declarat tatal sau, adaugand ca „este putin probabil ca el sa fie dus din nou la „operatiunea militara speciala”.”
Ministerul rus al Apararii si grupul de mercenari Wagner au recrutat masiv din inchisorile rusesti pentru a-si consolida efectivele din Ucraina, promitand condamnatilor o gratiere in schimbul serviciului militar. S-a raportat ca o parte dintre acesti condamnati gratiati au comis noi infractiuni dupa ce s-au intors din Ucraina. Potrivit principalei activiste pentru drepturile detinutilor, Olga Romanova, mii de fosti detinuti rusi s-au intors deja la viata civila.