Putin a ordonat angajarea de minori in fabrici, din cauza deficitului de personal din economia rusa

actualitate

Putin, copii, angajati, fabrici, deficit de personal, front, Ucraina

Printr-o decizie care aduce mai mult a capitalism primitiv decat a secolul XXI, Vladimir Putin, a dat instructiuni ca munca minorilor sa fie folosita in economie, pentru ca Rusia sa poata face fata unui deficit de forta de munca in economie estimat de autoritati la cateva sute de mii de persoane.

Guvernul si Agentia pentru Initiative Strategice ar trebui sa aiba in vedere „promovarea si stimularea ocuparii fortei de munca” a cetatenilor cu varste de peste 14 ani, potrivit listei de instructiuni a lui Putin.

Adolescentii, potrivit ideii presedintelui, pot fi atrasi sa efectueze „munci temporare”, iar organizatiile care ii determina sa faca acest lucru pot primi beneficii. In plus, angajarea cetatenilor cu varsta sub 18 ani ar trebui simplificata, potrivit instructiunilor lui Putin.

Potrivit Institutului Gaidar, dupa mobilizarea ordonata anul trecut, deficitul de personal din fabricile rusesti a atins un record din 1996 incoace: nu mai putin de 42% dintre intreprinderile si companiile rusesti se plang de lipsa de forta de munca, dupa ce angajatii lor au fost trimisi pe frontul din Ucraina. Potrivit unor surse din Ministerul Industriei si Comertului, citate de ziarul The Moscow Times, economiei ruse ii lipsesc  660.000 de muncitori.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: