Putin ameninta: Rusia ar putea desfasura la nivel mondial rachete cu raza medie de actiune

externe

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat ca Rusia ar trebui sa reia productia de rachete cu raza medie si scurta de actiune, cu capacitate nucleara, si apoi sa analizeze unde sa le desfasoare, dupa ce Statele Unite au adus rachete similare in Europa si Asia.

Astfel, miscarea lui Putin „ucide” in cele din urma tot ceea ce a mai ramas din unul dintre cele mai importante tratate de control al armelor din timpul Razboiului Rece, sporind temerile ca cele mai mari doua puteri nucleare ale lumii ar putea intra intr-o noua cursa a inarmarilor impreuna cu China, potrivit Reuters.

„Tratatul privind Fortele nucleare cu raza intermediara de actiune (INF)”, semnat de Mihail Gorbaciov si Ronald Reagan in 1987, a marcat primul moment cand superputerile au convenit sa isi reduca arsenalele nucleare si au eliminat o intreaga categorie de arme nucleare.

Statele Unite, sub conducerea fostului presedinte Donald Trump, s-au retras oficial din Tratatul INF, in 2019, dupa ce au declarat ca Moscova a incalcat acordul, o acuzatie pe care Kremlinul a negat-o in mod repetat si a respins-o ca fiind un pretext.

Rusia a impus apoi un moratoriu asupra propriei dezvoltari de rachete, interzise anterior de Tratatul INF – rachete balistice si de croaziera cu raza de actiune intre 500 km si 5.500 km.

Putin a declarat ca Rusia s-a angajat sa nu desfasoare astfel de rachete, dar ca Statele Unite au reluat productia acestora, le-au adus in Danemarca pentru exercitii si le-au dus, de asemenea, in Filipine.

„Trebuie sa raspundem la acest lucru si sa luam decizii cu privire la ceea ce va trebui sa facem in aceasta directie in continuare”, a spus Putin la televiziunea de stat cu adresa catre Consiliul de Securitate al Rusiei.

„Aparent, trebuie sa incepem sa producem aceste sisteme de atac si apoi, pe baza situatiei reale, sa luam decizii cu privire la locul unde – daca este necesar pentru a ne asigura siguranta – sa le amplasam”, a spus el.

Sfarsitul tratatelor privind controlul armelor nucleare

Rusia si Statele Unite, de departe cele mai mari puteri nucleare, si-au exprimat regretul cu privire la „evaporarea” tratatelor de control al armelor care au incercat sa incetineasca cursa inarmarilor din Razboiul Rece si sa reduca riscul de razboi nuclear.

In 2018, Trump a declarat ca doreste sa puna capat Tratatului INF din cauza a ceea ce el a spus ca „au fost ani de incalcari ale rusilor si a preocuparilor cu privire la arsenalul de rachete cu raza intermediara ale Chinei”.

Putin a declarat, la randul sau, ca retragerea Statelor Unite din tratate „va declansa o noua cursa a inarmarilor.”

Statele Unite au acuzat public dezvoltarea de catre Rusia a rachetei de croaziera cu lansare terestra 9M729, cunoscuta in NATO ca „SSC-8”, ca fiind motivul pentru care au parasit Tratatul INF.

Intr-o propunere de moratoriu, Putin sugera ca Rusia ar putea accepta sa nu desfasoare rachete in exclava Kaliningrad de pe coasta baltica, insa de la iesirea din pact, Statele Unite au testat mai apoi rachete cu un profil similar.

Putin a mai declarat, la inceputul acestei luni, ca ar putea lansa rachete conventionale la o distanta de tragere care sa atinga Statele Unite si pe aliatii sai europeni, daca acestia permit Ucrainei sa loveasca mai adanc in teritoriul Rusia cu arme occidentale cu raza lunga de actiune.

In declaratiile sale de vineri, Putin nu a dat nicio indicatie cu privire la locul in care rachetele ar putea fi amplasate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: