Presedintele Vladimir Putin a declarat miercuri ca in Ucraina va fi un conflict ”indelungat” si Rusia va lupta pentru a-si apara interesele folosind toate mijloacele disponibile, dar nu are in vedere vreo noua mobilizare a rezervistilor, informeaza Reuters si AFP, citate de Agerpres.
”Desigur, va fi un proces indelungat”, a spus Putin la o sesiune anuala televizata a Consiliului prezidential pentru dezvoltarea societatii civile si a drepturilor omului, referindu-se la conflictul din Ucraina.
Cu toate acestea, el a exclus o noua mobilizare a rezervistilor. ”Aceste zvonuri (..) nu au sens. In acest moment nu exista nici necesitate a acesteia nici pentru Stat si nici pentru Ministerul Apararii”, a indicat liderul de la Kremlin, care in septembrie a ordonat mobilizarea a circa 300.000 de rezervisti pentru consolidarea trupelor ruse pe frontul din Ucraina.
Dintre acesti rezervisti, a precizat el in interventia de miercuri, aproximativ jumatate sunt inca in instructie, iar cealalta jumatate, circa 150.000, se afla in zona de operatiuni militare in Ucraina, iar dintre acestia din urma aproximativ 77.000 sunt angajati direct in lupte.
Pe de alta parte, Putin s-a plans ca organizatiile occidentale pentru apararea drepturilor omului considera Rusia „o tara de categoria a doua care nu are niciun drept de a exista”.
„Cu asta avem de-a face”, a spus Putin. „Nu poate fi decat un raspuns din partea noastra – o lupta consecventa pentru interesele noastre nationale. Vom face exact asa”, a declarat el.
Presedintele rus a adaugat: „Da, vom face asta prin diferite moduri si mijloace. In primul rand, desigur, ne vom concentra pe mijloace pasnice, dar daca nu mai ramane nimic, ne vom apara cu toate mijloacele de care dispunem”, noteaza Reuters.
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei si „alte asa-zise organizatii pentru drepturile omului”, dupa inceperea „operatiunii militare” ruse in Ucraina isi demonstreaza „partizanatul cinic”, a mai declarat presedintele rus Vladimir Putin, citat de agentia oficiala de presa TASS. El a adaugat ca drepturile locuitorilor vorbitori de limba rusa din Donbas (estul Ucrainei) au fost ignorate de „asa-numita comunitate internationala” timp de opt ani.
Putin s-a exprimat in a 10-a luna a razboiului din Ucraina, raspunzand comentariilor unui membru al acestui consiliu care a spus ca fortele ucrainene bombardeaza zone rezidentiale ale regiunii Donetk controlate de rusi.
Ucraina a suferit pierderi grele civile pe tot parcursul razboiului. Rusia neaga ca vizeaza civili, aminteste Reuters.
Lovim „drept la tinta” si pe Telegram. Abonati-va si la canalul AK24 de Telegram.
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…