Putin ii pune conditii lui Joe Biden pentru a se intalni cu el. Presedintele SUA i-a propus o intalnire intr-o tara din Europa

externe

SUA s-au angajat in acte „ostile” impotriva Rusiei, a denuntat joi purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, intr-un interviu la televiziunea de stat, adaugand ca aceasta complica analiza situatiei in baza careia presedintele Vladimir Putin sa poata lua o decizie in favoarea intalnirii cu omologul sau american Joe Biden, potrivit DPA si TASS, citate de Agerpres.

„Nu putem intelege situatia: vedem oferte verbale de cooperare in domenii de interes reciproc. Pe noi ne intereseaza ceva, pe americani ceva si, in mod firesc, putem interactiona”, a spus Peskov in comentariile difuzate de TASS.

„In acelasi timp, la doar o zi dupa sau chiar simultan dupa astfel de afirmatii, de fiecare data intervin o actiune pentru descurajarea Rusiei sau pur si simplu masuri ostile. Aceasta complica analiza situatiei de catre partea rusa”, a spus el.

S-au scurs cateva saptamani de cand presedintele SUA, Joe Biden, i-a propus omologului sau rus Vladimir Putin sa se intalneasca direct, posibil undeva in Europa, in cursul acestei veri.

Dar purtatorul de cuvant al Kremlinului a declarat joi ca o astfel de intalnire ar putea avea loc doar daca Rusia va fi tratata in mod echitabil de catre SUA.

Biden a criticat de mai multe ori in ultimele saptamani Rusia, acuzand-o de atacuri cibernetice si ingerinta electorala, impunand sanctiuni impotriva acesteia.

Politica „morcovului si batului”, la care recurge SUA, nu poate functiona in raport cu Rusia, a declarat Peskov la postul public de televiziune Pervii Kanal.

„O astfel de politica – suni si spui ca suntem interesati de contacte, iar a doua zi anunti sanctiuni – nu poate functiona”, a reiterat purtatorul de cuvant al Kremlinului in acelasi interviu.

La 13 aprilie, Biden i-a telefonat lui Putin si i-a propus sa se intalneasca pentru a discuta intregul spectru al relatiilor bilaterale intr-o terta tara in urmatoarele luni.

La 15 aprilie, Biden a emis un ordin executiv prin care SUA au impus sanctiuni impotriva a zeci de entitati economice si oficiali din Rusia, anuntand expulzarea a zece diplomati, ca raspuns la atacuri cibernetice impotriva unor agentii guvernamentale americane si amestecului in alegerile din 2020.

Moscova a ripostat dupa cateva zile cu contra-sanctiuni, expulzand un numar similar de diplomati si interzicand intrarea in Rusia pentru o serie de inalti responsabili americani. Mai mult, ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a recomandat ambasadorului SUA la Moscova, John Sullivan, sa se intoarca la Washington pentru consultari, in conditiile in care ambasadorul rus in Statele Unite, Anatoli Antonov, fusese rechemat in tara la 17 martie, dupa ce Biden a admis intr-un interviu televizat ca Putin este „un ucigas”.

Moscova, a declarat Peskov miercuri, nu a raspuns inca oficial propunerii Washingtonului privind o eventuala intalnire intre Vladimir Putin si Joe Biden, adaugand totusi ca aceasta problema este in studiu.

Relatiile dintre cei doi rivali din perioada Razboiului rece s-au deteriorat treptat, incepand din 2014, dupa anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de catre Moscova, si au ajuns la nivelul cel mai scazut in ultimul timp, SUA imputand Rusiei atacuri cibernetice, campanii de dezinformare si ingerinta in alegerile prezidentiale americane, precum si o politica revansarda fata de tarile vecine ei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: