externe

Putin le ordona mercenarilor Wagner sa semneze juramantul de credinta fata de Rusia

Presedintele Vladimir Putin a ordonat luptatorilor mercenari Wagner sa semneze un juramant de credinta fata de stat, la cateva zile dupa ce liderul grupului, Evgheni Prigojin, si unii dintre locotenentii sai au murit intr-un accident de avion, relateaza NBC News.

Conform noilor reguli, care au intrat in vigoare vineri, toate „persoanele care intra in formatiunile de voluntari si alte persoane care contribuie la indeplinirea sarcinilor atribuite Fortelor Armate ale Federatiei Ruse, altor trupe, formatiuni si corpuri militare care participa la operatiunea militara speciala trebuie sa declare loialitate tarii si armatei.”

Regulile impun depunerea unui juramant prin care mercenarii afirma ca vor fi „devotati Federatiei Ruse, pentru a apara cu curaj independenta si ordinea constitutionala”.

Formularea juramantului include o prevedere potrivit careia mercenarii promit sa urmeze cu strictete ordinele comandantilor si conducatorilor de rang inalt.

Introducerea de catre Putin a unui juramant obligatoriu pentru mercenarii Wagner si ai altor contractori militari privati a fost o miscare clara de a aduce astfel de grupuri sub un control mai strict al statului.

La inceputul acestui an, Ministerul rus al Apararii a dat termen pana la 1 iulie grupurilor de mercenari sa semneze contracte cu armata, o miscare care l-a infuriat pe Prigojin inaintea revoltei sale esuate de la sfarsitul lunii iunie.

De atunci, luptatorii Wagner care nu au luat parte la revolta au fost transferati in armata regulata rusa.

Putin a semnat decretul la scurt timp dupa ce purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei de stat ruse ca sugestiile occidentale conform carora Prigojin ar fi fost ucis la ordinul guvernului sunt o „minciuna absoluta”.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Fortele pro-ruse se unesc in Moldova: „Avem o sansa imensa sa castigam pe 3 noiembrie. Si vom castiga”

Candidatul socialist la presedintia Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a declarat luni, intr-un briefing de presa,…

15 minute ago

Brasov: Scripcaru si-a preluat al 5-lea mandat de primar. Comentarii dure pe retelele de socializare: „Sa inceapa coruptia!”

Primarul ales al Brasovului, George Scripcaru, si-a preluat, luni mandatul, in cadrul unei ceremonii in…

O oră ago

Ciuca, avertisment dupa referendumul din Moldova: „Alegerile din Romania sunt urmatoarea tinta a propagandei Moscovei”

Presedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciuca, a declarat, luni, ca votul cetatenilor Republicii Moldova in…

O oră ago