Putin nu a uitat ca a fost KGB-ist. El a cerut SVR sa amplifice „spionajul industrial”: „Este deosebit de important avand in vedere sanctiunile occidentale”

externe

Kremlinul mizeaza pe spionaj industrial pentru dezvoltarea Rusiei, in contextul in care aceasta tara se confrunta cu sanctiuni occidentale, noteaza vineri DPA, citata de Agerpres.

„Ca si in trecut, una dintre prioritatile in activitatea SVR (serviciile de informatii externe) este de a sprijini dezvoltarea potentialului industrial”, a declarat presedintele rus Vladimir Putin joi, in cursul unei vizite la sediul SVR, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat.

Acest lucru este deosebit de important avand in vedere sanctiunile occidentale, a subliniat el.

Munca agentilor este una dintre cele mai importante activitati, potrivit lui Putin.

Ei trebuie nu doar sa obtina informatii din industrie, dar si sa furnizeze baza pentru planificarea strategica si analiza proceselor internationale, a declarat liderul rus.

Vizita lui Putin la sediul serviciilor secrete a avut loc cu ocazia marcarii a 100 de ani de la aparitia serviciilor de informatii externe ruse, foste sovietice.

Putin insusi a fost mult timp un ofiter al serviciului secret sovietic KGB, stationat in fosta Germanie de Est in anii 1980.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: