Ramona Manescu confirma, refuza sa demisioneze din Guvern. Se sacrifica pentru tara: „Imi asum sa pierd politic in plan intern, dar sa nu piarda Romania pe termen lung”
Ministrul de Externe, Ramona Manescu, a confirmat, luni seara, ca refuza sa demisioneze din functia de ministru de Externe. Ea a spus ca „imi asum sa pierd politic in plan intern, dar sa nu piarda Romania pe termen lung”.
„In urmatoarele zile am intalniri cu oficialii europeni. Eu am acceptat aceasta onoare de a fi ministru pentru ca am considerat ca politica externa a Romaniei este foarte importanta, mai ales intr-un moment de instabilitate externa. Eu am inteles pozitia ALDE, o respect, dar in momentul acesta, pentru Romania sa dea semnale ca este inconsecventa, este un lucru rau.
Eu imi asum sa raman in continuare. Suntem intr-un moment in care pentru Romania trebuie sa fie luate niste decizii care ne vor afecta pentru urmatorii cinci ani. Imi asum sa pierd politic in plan intern, dar sa nu piarda Romania pe termen lung”, a declarat Ramona Manescu la Digi24.
Intrebata cum comenteaza decizia lui Tariceanu de a-i exclude din partid pe ministrii care nu demisioneaza, Manescu a spus ca nu va trece la PSD.
„Sunt convinsa ca domnul Tariceanu va proceda astfel. Nu trec la PSD, imi continui activitatea ca ministru de Externe”, a mai spus Manescu.