externe

Rana de la ureche a lui Donald Trump incepe sa se vindece. Candidatul pentru Casa Alba are o sanatate robusta

Impuscaturile care l-au ranit la ureche pe Donald Trump in timpul mitingului de campanie de acum o saptamana i-au provocat o rana adanca de doi centimetri, care este in proces de vindecare, a afirmat fostul sau medic de la Casa Alba, Ronny Jackson, intr-un buletin de sanatate, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Glontul a trecut la mai putin de un centimetru de cap si a lovit partea superioara a urechii drepte”, a scris Ronny Jackson intr-o nota de o pagina postata pe contul sau oficial de X.

Trecerea glontului „a produs o rana de 2 centimetri latime care se intinde pana la suprafata cartilaginoasa a urechii. Mai intai au avut loc sangerari importante, urmate de umflarea marcata a intregii parti superioare a urechii”, a adaugat fostul medic, devenit ales al dreptei dure in Camera Reprezentantilor.

Potrivit acestuia, umflatura a scazut de atunci, iar rana incepe „sa se vindece corect”, a scris el.

Fostul medic al Casei Albe s-a remarcat in 2018 felicitand cu multe superlative robustetea fizica a lui Donald Trump si „marile sale gene”, asigurand ca, daca ar fi avut „o dieta mai sanatoasa in ultimii 20 de ani, el putea trai pana la 200 de ani”.

Putin dupa acest episod, Donald Trump l-a nominalizat la conducerea Departamentului pentru Veterani, dar Ronny Jackson a fost nevoit sa refuze in urma acuzatiilor ca a distribuit medicamente in mod necorespunzator si ca uneori era beat la locul de munca.

Lovit de tirul unei pusti automate, care a facut un mort si doi raniti printre spectatori, Donald Trump a trebuit sa fie evacuat de la miting, cu urechea sangerand si pumnul ridicat sfidator, imagini care sunt prezentate incontinuu la televiziuni de o saptamana si au bulversat campania prezidentiala.

Aclamat saptamana aceasta de familia republicana reprezentata la varf in timpul conventiei de nominalizare, fostul presedinte al Statelor Unite a tinut sambata, in statul Michigan, primul miting de campanie de cand a fost victima acestei tentative de asasinat.

Atacatorul, un tanar de 20 de ani ale carui motivatii raman neclare, a fost ucis imediat dupa ce a deschis focul.

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Patru tari europene sar in ajutorul Portugaliei cu avioane de stingere a incendiilor

UE va trimite opt avioane de stingere a incendiilor in Portugalia pentru a ajuta la…

11 minute ago

Grecia se alatura tarilor care interzic acordarea de noi licente pentru inchirierea de apartamente pe termen scurt. In Atena, interdictia va dura cel putin un an

O interdictie a privind acordarea de noi licente pentru inchirierea de apartamente pe termen scurt…

43 de minute ago

Neliniste in Israel dupa ce au aparut informatii ca Netanyahu vrea sa-l inlocuiasca pe ministrul Apararii

Informatiile conform carora prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu se gandea sa-l demita pe ministrul Apararii Yoav…

51 de minute ago

Aflat in Italia, premierul britanic Keir Starmer promite sa coopereze in domeniul migratiei

Premierul britanic Keir Starmer a salutat luni eforturile Italiei de a combate imigratia ilegala, spunand…

O oră ago

Europa Centrala se pregateste de noi ploi. Numarul mortilor a crescut

Locuitorii mai multor zone din Polonia si Republica Ceha s-au grabit sa se evacueze, luni,…

O oră ago