Raport devastator privind justitia al Consiliului Europei. Iata cum este spulberata propaganda coalitiei penale PSD-ALDE
Un raport publicat, joi, de Grupul Statelor impotriva Coruptiei (GRECO), organismul anticoruptie al Consiliului Europei, arata situatia dezastruoasa in care se gaseste Romania privind justitia. Raportul arata ca Romania a facut progrese extreme de limitate in implementare recomandarilor GRECO, fiind realizate, pe deplin, doar doua recomandari din 13.
GRECO evidentiaza ca Romania a implementat pe deplin numai doua din cele 13 recomandari incluse intr-o evaluare din 2016. Sapte recomandari nu au fost implementate, iar alte patru au fost doar partial implementate, precizeaza Consiliul Europei intr-un comunicat citat de Agerpres.
Raportul remarca faptul ca principala initiativa adoptata in Romania in privinta parlamentarilor este adoptarea unui cod de conduita in octombrie 2017 cu scopul de a reglementa cadourile si alte beneficii si managementul conflictelor de interese.
In ciuda acestui progres, GRECO evidentiaza ca formularile prea generale din codul de conduita si regulile inconsistente pentru punerea sa in aplicare il impiedica sa fie un cadru pe deplin satisfacator.
GRECO considera de asemenea ca Romania nu a acordat inca o atentie corespunzatoare imbunatatirii activitatii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) in controlarea declaratiilor de avere si de interese ale parlamentarilor, desi metodele de lucru si capacitatile de procesare a datelor s-au imbunatatit. GRECO cere de asemenea imbunatatirea implementarii in practica a deciziilor si sanctiunilor ANI privind incompatibilitatile si conflictele de interese.
Procesul legislativ ramane un motiv de ingrijorare pentru GRECO, date fiind controversele si acuzatiile persistente privind consultari necorespunzatoare, folosirea excesiva a procedurii de urgenta si lipsa de transparenta.
In privinta reformelor legate de judecatori si procurori, GRECO observa aceeasi actiune decisiva limitata. Masurile pentru a face sistemul de justitie mai receptiv la riscurile de integritate sunt intr-o faza incipienta, se arata in raport.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) si Inspectia Judiciara ar trebui sa joace un rol mai activ in privinta analizelor, informatiilor si recomandarilor, subliniaza GRECO. Sunt necesare de asemenea masuri pentru a intari rolul si eficienta persoanelor din functii manageriale in instante si procuratura.
GRECO isi exprima de asemenea regretul fata de absenta unor actiuni tangibile pentru a garanta ca numirea si revocarea majoritatii procurorilor din cele mai inalte functii se bazeaza pe un proces transparent, cu criterii obiective, si evidentiaza nevoia ca CSM sa joace un rol mai puternic in aceasta procedura.
Anul 2017 a fost marcat de o serie de propuneri si contrapropuneri privind numiri, procedura disciplinara si alte aspecte, unele dintre ele fiind percepute ca o incercare de subminare a independentei sistemului judiciar, se mai atrage atentia in raport.
Raportul a fost adoptat la 8 decembrie 2017 in timpul unei sesiuni plenare in cadrul careia GRECO a decis de asemenea sa efectueze o evaluare urgenta asupra a trei propuneri legislative privind justitia inregistrate pentru adoptare de Parlament la 31 octombrie prin procedura de urgenta, mai noteaza comunicatul Consiliului Europei.
GRECO precizeaza ca nu a putut evalua proiectele legislative in raportul facut public joi, din cauza ca au fost recent redactate. Raportul ad hoc privind propunerile legislative este in prezent in pregatire si va fi discutat si eventual adoptat de GRECO la sesiunea sa plenara de la 19-23 martie.
GRECO a cerut autoritatilor romane sa prezinte un raport privind implementarea recomandarilor in curs pana la 31 decembrie 2018.
GRECO este un organism al Consiliului Europei care urmareste sa aduca imbunatatiri capacitatii statelor membre de a lupta impotriva coruptiei, prin monitorizarea respectarii de catre acestea a standardelor anticoruptie.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.