Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan a anuntat duminica, in timpul Congresului extraordinar desfasurat la Palatul Parlamentului, ca un sondaj de opinie arata ca partidul a ajuns la un scor de 22,2% din intentiile de vot ale romanilor.
„Am primit un ultim sondaj de opinie, pe care casa de sondare il va face cunoscut, probabil, in aceasta seara sau maine dimineata. Este facut la comanda unei importante institutii internationale. Cifrele arata ca, in continuare, votantii liberali si PNL sunt cei mai pro-occidentali de pe scena politica romaneasca, ca PNL are scorul astazi de 22,2% din totalul populatiei, PSD – 31,1%, AUR – 16,2%, UDMR – 5%.
Avem potential. Haideti sa-l valorificam si sa nu ne batem joc de ceea ce a ramas, pentru ca peste doi ani trebuie sa mergem in fata oamenilor cu realizari, nu cu proiecte”, a anuntat europarlamentarul Rares Bogdan, citat de Agerpres.
Premierul Nicolae Ciuca a declarat ca romanii asteapta de la coalitia de guvernare, despre care a afirmat ca este una stabila, rezultate si eficienta, nu populism si galceava permanenta.
„Avem parlamentari si ministri liberali, avem o coalitie stabila impreuna cu partenerii nostri – PSD si UDMR – care sustin proiecte majore si, impreuna cu care, ne-am asumat implementarea reformelor si modernizarea statului pentru binele cetateanului, nu pentru mize mici si certuri sterile. Romanii asteapta de la noi rezultate si eficienta, nu populism si galceava permanenta”, a spus Ciuca, duminica, la Congresul extraordinar al PNL, unde este singurul candidat la functia de presedinte.
El a vorbit despre faptul ca traversam o situatie de criza continua, doi ani de pandemie, cresterea preturilor la energie si gaze, la bunurile de consum, la carburanti, cresterea inflatiei si criza de securitate generata de invazia ”ilegala si neprovocata” a fortelor armate ruse in Ucraina.
„Razboiul din Ucraina a creat o criza umanitara pe care o gestionam cum se cuvine. Sprijinim cetatenii ucraineni care au intrat si inca intra in tara noastra, pentru ca acestia sa beneficieze de solidaritatea si ospitalitatea romanilor. Nu ne-am mai confruntat cu o astfel de provocare, dar generozitatea si empatia romanilor au impresionat pe toata lumea. Dragi romani, va multumesc, inca o data! Am mentionat detaliile acestei crize pentru ca avem responsabilitatea de a mobiliza toate resursele noastre pentru a apara principiile fundamentale ale civilizatiei occidentale din care facem parte: dreptul la viata, respectul demnitatii umane, libertatea. Trebuie sa asiguram stabilitatea economico-sociala respectand valorile democratice, trebuie sa asiguram stabilitatea macro-economica investind in economie si, nu in ultimul rand, trebuie sa intarim securitatea nationala, consolidand institutiile statului”, a afirmat premierul.
El a facut apel catre toate partidele politice democratice.
„Fac un apel la toate partidele politice democratice sa nu toleram in niciun fel degradarea democratiei in Romania, sa nu toleram atacurile la adresa valorilor care au stat la baza succesului aderarii noastre la NATO si integrarii in Uniunea Europeana si sa respingem incitarea la ura si violenta”, a spus Nicolae Ciuca.
Acesta a transmis ca Romania are cele mai solide garantii de securitate, este membra a celei mai puternice aliante politico-militare – Alianta Nord-Atlantica si este parte a celei mai mari familii – Uniunea Europeana.
„Iar pentru noi, liberalii, parteneriatele strategice, in special cel cu Statele Unite ale Americii, reprezinta, alaturi de apartenenta la NATO si UE, coloana vertebrala a securitatii Romaniei. Toate acestea nu sunt negociabile pentru noi, liberalii. La fel cum nenegociabila este garantia noastra pentru statul de drept, pentru o justitie independenta, pentru respectarea si apararea drepturilor si libertatilor civile”, a adaugat premierul.
El a subliniat necesitatea accelerarii reformelor si a inchiderii Mecanismului de Cooperare si Verificare – MCV, despre care a afirmat ca nu se mai justifica.
„De asemenea, asteptam cat mai repede o decizie pozitiva, pentru aderarea la Spatiul Schengen, iar pentru aceasta ne bazam si pe sprijinul colegilor nostri din PPE”, a mai aratat Ciuca.
Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…
Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…
Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…
Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…
Un copil in varsta de 11 ani a ajuns la spital, joi, dupa ce s-a…
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…