Rares Bogdan, mesaj furios, „ingretosat”, catre membrii PSD: „Scriu probabil ultimul meu text. Cum suportati sa fiti colegi cu doi nesimtiti?”

analize

Rares Bogdan, realizator la Realitatea TV, se declara „ingretosat” de recentele actiuni si declaratii ale unor lideri PSD. El este revoltat de spusele lui Serban Nicolae privind rezistenta anticomunista si de petrecerea organizata in cinstea lui Liviu Dragnea chiar in ziua in ca se comemoreaza doi ani de la tragedina din Colectiv.

„Cu inima franta de amintirile unor parinti care si-au ingropat copiii (ce poate fi mai dureros?), scriu probabil ultimul meu text. Asa simt acum. Revoltat, ingretosat, atins in speranta care nu ma paraseste niciodata, imi caut puteri pentru a trage inca un semnal de alarma.Visez ca voi fi inteles de oamenii care ar muri pentru tara, istoria ei, traditiie ei si mai ales viitorul ei. Prezentul este grotesc, este dominat de rebuturi morale transformate in stalpi ai societatii. Cand laboratoarele geneticii ideologice nasc mutanti politici precum Liviu Dragnea si Serban Nicolae nu-ti ramane in minte decat o intrebare: la ce s-a gandit poporul care i-a ales? Cat de stirba este Romania, cat de opac ochiul ce nu vede evidenta, cat de astenica fibra?

Doua evenimente care aparent nu au legatura – afirmatiile jignitoare ale senatorului jurist Serban Nicolae despre luptatorii anticomunisti din munti si petrecerea unde floarea PSD a sarbatorit ziua lui Liviu Dragnea exact cand comemoram tragedia de la #Colectiv – au un trunchi comun: un obraz gros de 5 centimetri.

Daca seful PSD nu reprezinta un model pentru nimeni, caci laudatorii sunt interesati de cata putere mai are, iar cand n-o va mai avea ii vor indesa un picior in fund, senatorul are adepti sinceri. In Romania gibonilor, unii dintre ei vectori de opinie, Nicolae trece drept combinatia fericita dintre Hammurabi si Napoleon. O lumina printre neoameni, acest senator considera ca partizanii anticomunisti, luptatorii din munti au daunat Romaniei, i-au slabit capacitatea de aparare.

Eu nu mai stiu ce prezinta manualul de Istorie copiilor si tinerilor, habar nu am daca mai cauta cineva pe google referinte despre oamenii nascuti liberi care au indurat chinurile Securitatii si pe cele din inchisorile comuniste. Cati or fi stiind cine au fost Elisabeta Rizea, Iuliana Predut, Ion Gavrila Ogoranu, Teofil Mija, Teodor Susman, Ion Chiuchiur sau Gheorghe Motrescu? Daca n-au aflat, le-a spus Nicolae: unii care dupa 6 martie 1945 au subminat statul. Unii chiar timp de 30 de ani.

In ritmul in care se degradeaza lucrurile in Romania, daca nu le oprim cumva, eroii neamului vor fi, peste 50 de ani, Nicolae si cei asemenea lui, iar pionierii vor depune coroane de flori la picioarele pe care si le-au bagat in Romania acesti ticalosi. In ritmul in care se prabusesc reperele, peste 50 de ani busturile lui Maniu vor fi scuipate, iar altarul Catedralei Mantuirii Neamului va fi inlocuit cu un tanc al Armatei Rosii. In ritmul in care ni se amputeaza fibra, daca nu transformam ora de Istorie in moment de evocare si rugaciune, copiii vor sti ca nu suntem decat un popor de rame. Iar asta va fi o veste buna. Caci – nu-i asa? – din punctul de vedere al ramei, rama este fiinta superioara.

Spusele senatorului PSD nu sunt doar o jignire la adresa celor care, avand un fantastic simt al istoriei, au luptat impotriva terorii sovietice si a activistilor cu impuscau in cap orice lipsa de loialitate fata de regimul comunist. Vorbele sale sulfuroase sunt o palma peste obrazul tuturor romanilor verticali, curati la suflet, care nu au pe steag slugarnicia, ticalosia si compromisul.

Cu el nu mai este nimic de facut. Este un produs sinistru al tagmei care face din nesimtire o virtute politica. Apartine unei clase atinse de jigodie morala si probabil nu va fi sanctionat. Cel putin nu de catre un om care este in stare sa lase petrecerea sa continue exact in ziua cand parintii copiilor ucisi la #Colectiv de indolenta statului captiv ii jelesc. Dar tinerii, atat de multii tineri din PSD care nu viseaza sa confiste un judet, apoi toata tara, ci sa construiasca o stanga moderna, unde sunt? Pe multi ii stiu. Stiu ca nu se impaca usor cu statutul de ucenici de lichele. Cum suportati sa fiti atat de mult, de nedemn, de ipocrit facuti de ras? Cum suportati sa fiti colegi cu doi nesimtiti?”, a scris Rares Bogdan pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: