Cinci membri din Consiliul de Administratie (CA) al Societatii Romane de Televiziune solicita, intr-o scrisoare deschisa adresata Parlamentului Romaniei, demisia presedintelui-director general Doina Gradea, in urma refuzului acesteia de a prezenta explicatii referitoare la situatia in care a ajuns Televiziunea Nationala, se arata intr-un comunicat de presa al Sindicatului Roman al Jurnalistilor (SRJ) MediaSind.
„De asemenea, tot ieri (miercuri, 29 iulie 2020, n.r.), Filiala MediaSind din TVR a prezentat public detalii din sedinta CA in care s-au prezentat informatii privind iminenta pagubire a patrimoniului TVR prin instrainarea unui teren aflat in administrarea studioului teritorial TVR Cluj, in suprafata de 4174 mp! Modul suspect in care Doina Gradea si sefa Serviciului juridic, Roxana Ionescu, au tratat procesul initiat de unele persoane care au revendicat un teren, proprietate TVR, situat in Calea Dorobanti din Bucuresti, va fi sesizat Directiei Nationale Anticoruptie de colegii din filiala MediaSind TVR Cluj, intrucat acestea nu au cerut mandat de reprezentare din partea Ministerului de Finante, dar nici din partea membrilor CA. Au preferat insa sa gestioneze aceasta situatie doar cu juristi din TVR, care nici macar nu s-au prezentat la toate termenele si care nici nu s-au opus expertizelor nefavorabile, desi, in alte spete, cum ar fi procesele impotriva propriilor angajati sau impotriva MediaSind TVR, conducerea TVR a platit sume colosale pentru cele mai scumpe case de avocatura!”, precizeaza organizatia sindicala, citata de Agerpres.
Potrivit sursei citate, cei cinci membri ai CA din TVR sunt: Monica Ghiurco si Karen Sebesi, reprezentantul PSD, prof. univ. dr. Sorin Iliesiu, reprezentantul PNL, Cristian Petcu si reprezentantul USR, Dan Lazea.
„Membrii CA solicita membrilor Parlamentului Romaniei sa analizeze cu responsabilitate aceasta cerere, intrucat acestia sunt singurii care o pot revoca din functie pe Doina Gradea, pentru faptul ca Televiziunea Nationala, din cauza audientei care tinde spre zero, nu-si mai indeplineste misiunea publica prevazuta de lege, ceea ce este extrem de grav avand in vedere pandemia Covid, alegerile locale si parlamentare din acest an. Fata de coruptia din TVR a luat pozitie si organizatia noastra care a prezentat Parlamentului Romaniei, dar si institutiilor abilitate, argumentele care stau la baza demiterii administratiei Gradea. Pe aceasta cale, reiteram cererea SRJ MediaSind, a MediaSind TVR, dar si a Federatiei Cultura si Mass-Media FAIR-MediaSind, a Confederatiei CNSLR – Fratia si Federatiei Europene a Jurnalistilor, adresata autoritatilor romane, de a interveni urgent pentru demiterea de urgenta a actualei echipe manageriale”, noteaza SRJ Mediasind.
Conform scrisorii deschise, problemele reclamate de catre membrii CA sunt: situatia deplorabila in care se afla televiziunea nationala dupa mai mult de jumatate din mandatul acordat de Parlament actualului PDG, asa cum este reflectata de audientele TVR; in prezent, la o medie saptamanala a audientei de circa 2%, TVR nu isi mai indeplineste misiunea publica pentru ca risca sa devina irelevanta pentru public; programele tv au fost reduse dramatic in ultima perioada, singurele emisiuni pastrate pe post in perioada starii de urgenta au fost cele realizate cu colaboratori pentru care s-au facut plati consistente, in vreme ce personalul propriu era tinut acasa prin Decizia Presedintelui-Director General, ingradindu-li-se realizatorilor din TVR dreptul la munca; caderea audientelor a fost continua de la inceputul mandatului actualului Presedinte-Director general, calitate in care, de fapt, Doina Gradea este cea care decide grila TVR.
De asemenea, se mai reclama blocarea, de catre sefa TVR, „inca de la inceputul mandatului sau, a oricaror incercari ale membrilor Consiliului de Administratie de a discuta si adopta solutii pentru lipsa de performanta a TVR, acuzandu-i pe membrii CA de imixtiune in politica editoriala a TVR”, precum si: incercarile permanente de a reduce rolul Consiliului de Administratie la o masina de vot pentru plati curente. In concluzie, Doina Gradea poarta in intregime responsabilitatea situatiei actuale a TVR, iar problemele de management din mandatul acesteia sunt de notorietate; in contextul actual generat de pandemia de Covid-19, in care societatea este afectata de adevarate campanii de fake-news, este nevoie ca Televiziunea publica sa reprezinte o sursa credibila de informatii pentru cat mai multi cetateni: semnatarii scrisorii deschise ii cer doamnei Gradea sa puna binele institutiei mai presus de binele personal, sa-si inainteze demisia si sa permita astfel alegerea unui alt Presedinte director general din cadrul actualului CA.
In ceea ce priveste procesul in care SRTV risca sa piarda 4.174 mp din terenul apartinand TVR Cluj, atat sefa TVR, cat si sefa compartimentului juridic s-au incurcat in explicatii, se arata in documentul citat. „Acestea nu au fost in stare sa raspunda coerent la intrebarile puse de reprezentantul salariatilor, Karen Sebesi, referitoare la suspiciunile privind o posibila afacere imobiliara cu proprietatea TVR, implicit, a statului roman. Sefa compartimentului juridic, iritata de intrebarile presedintelui MediaSind TVR, Sorin Torica, a refuzat sa explice de ce nu a angajat, ca si in cazul proceselor impotriva salariatilor TVR si impotriva MediaSind, o casa de avocatura specializata in astfel de cauze. Aceasta a refuzat sa explice si de ce TVR nu a contestat expertiza solicitata de catre partea reclamanta. Sefa TVR a refuzat sa explice de ce nu a solicitat in acest proces un mandat de reprezentare de la Ministerul Finantelor, in calitate de reprezentant al statului, precum si de la membrii CA. Nu in ultimul rand, aceasta nu a explicat de ce au fost ignorate toate semnalele de alarma trase, de-a lungul timpului, de conducerea TVR Cluj! Singura informatie concreta obtinuta de la sefa de la juridic este ca, in opinia ei, terenul se va pierde in proportie de peste 50%”, se apreciaza in scrisoarea deschisa.
In viziunea semnatarilor, „este trist ca cea mai mare institutie de presa a statului roman este condusa de un grup de oameni care dispretuiesc, prin deciziile lor, atat institutia, dar si pe angajatii ei”, iar „solutia nu este decat una singura: demiterea CA prin respingerea raportului de activitate a SRTV si numirea unei echipe profesioniste la conducerea institutiei, care sa aiba respect fata fata de angajatii institutiei si de misiunea publica a TVR”.
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…
Slovacia se va opune admiterii Ucrainei in NATO, cat timp Robert Fico este prim-ministru al…
Cristian Andrei, jurnalistul care in ultimii ani a documentat indeaproape modul in care partidele politice…
Potrivit autoritatii de reglementare E-Control, Austria nu mai este dependenta de furnizarea de gaze din…
Marcel Ciolacu (PSD) si Nicolae Ciuca (PNL) se vor infrunta in turul 2 al alegerilor…
Locuitorii stramutati din cauza luptelor dintre fortele ucrainene si rusesti din regiunea Kursk au protestat…