Rastalmacire pesedista a spuselor lui Iohannis. Presedintele revine cu precizari: „Nu pot sa accept sa umble unii prin spatiul public si sa spuna ca cineva a ascuns datele despre bolnavii cu COVID”

news

Presedintele Klaus Iohannis revenit, joi, asupra unor declaratii pe care le-a facut anterior cu privire la pozitia unor politicieni fata de masurile luate in contextul pandemiei si a subliniat ca afirmatiile sale, despre care spune ca au fost scoase din context, nu se refera la pacienti sau posibili pacienti, ci la persoane publice care au acces la informatii, dar incearca sa manipuleze opinia publica „intr-un mod inadecvat”.

„Vreau sa ma refer la o afirmatie pe care am facut-o cu putin timp inainte si deja unii au scos-o din context si incearca sa o foloseasca. Daca cineva, prin acea afirmatie a mea, s-a simtit lezat, imi cer scuze public. Nu m-am referit nici la persoane care sunt pacienti sau posibil pacienti, nu m-am referit nici la persoane care nu au informatie, am vrut sa atrag atentia asupra pericolului manipularii, fiindca in discutia pe care am avut-o cu dumneavoastra a fost vorba despre oameni care sunt informati, care cunosc datele despre epidemie si mie mi se pare inadmisibil ca o persoana publica ce cunoaste datele problemei sa incerce sa duca actiunile autoritatilor, ingrijorarile oamenilor in ridicol.

Nu pot sa accept ca in Romania, unde am avut si astazi foarte multi noi bolnavi de COVID-19, unde avem peste 1.300 persoane decedate de aceasta boala, sa umble unii prin spatiul public si sa spuna ca cineva a ascuns datele, ca cineva ar trebui sa raspunda, ca ar trebui sa ne relaxam cu totii si ca ar trebui sa ne vedem de treaba. Asa ceva nu se poate. Acesti oameni care cunosc datele problemei si incearca sa manipuleze intr-un mod inadecvat opinia publica trebuie cumva aratati cu degetul ca sa-si revina, nu pentru altceva”, a spus seful statului dupa ce a participat la o intalnire cu reprezentantii comunitatii universitare din cadrul Universitatii din Bucuresti, la 30 de ani de la „Fenomenul Piata Universitatii”.

El a insistat pe informarea din surse publice.

„Important este sa nu dam crezare informatiilor false, manipularilor si – foarte important pentru toata lumea – sa ne informam si sa luam de bune informatiile publice care se dau. In fiecare zi se dau toate informatiile publice. Nu exista alte informatii decat cele pe care le aflam zilnic, la ora 13,00, prin comunicate de presa. Daca am fost gresit inteles, imi cer scuze. Nu am dorit sa lezez pe nimeni, dar cred ca este bine ca si eu sa atrag atentia asupra unei posibile incercari de manipulare a opiniei publice intr-un mod destul de nepotrivit si cu singurul scop de a vana cateva voturi pentru ca vin alegerile”, a conchis Iohannis.

Inainte de a participa la eveniment, presedintele Klaus Iohannis a facut o declaratie despre reactia unor politicieni la masurile impuse pentru limitarea infectiilor cu noul coronavirus.

„Sunt unii politicieni care, probabil, mai mult fug dupa voturi decat dupa sanatatea romanilor, care spun ca putem sa ne relaxam cu totul si ca nu este nevoie de aceste masuri si ca sa vina specialistii cu dovezi. Ce fel de dovezi asteapta, altele decat cele care sunt comunicate zilnic? 237 de noi infectati (de coronavirus – n.r.) de ieri pana astazi, peste 150 de persoane la terapie intensiva acum, la momentul in care vorbim. Avem iarasi, din pacate, noi si noi decese. Epidemia este intre noi. Virusul este in comunitate. Orice ratiune normala ne spune sa fim precauti. In fata unei boli esti precaut sau esti prost, una din doua”, a declarat Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: