Rautatea mafiei PSD a indarjit-o si a facut-o procuror sef UE pe Kovesi: „Nu stiu daca as fi avut aceeasi determinare daca nu eram revocata”
Laura Codruta Kovesi afirma, intr-un interviu, ca ar fi candidat pentru functia de sefa a Parchetului European si in situatia in care nu ar fi fost revocata, insa „nu stiu daca as fi avut aceeasi determinare”.
Intrebata cum a reusit sa reziste in toata perioada in care a fost supusa unor campanii de atacuri menita sa o distruga cu totul, Kovesi afirma ca „nu am abandonat niciodata nimic”.
„In principal, felul meu de a fi. Nu am abandonat niciodata nimic. Au fost foarte multi oameni alaturi de mine – familia, prietenii, colegii, dar si oameni pe care nu i-am vazut in viata mea si care mi-au transmis incurajari si sustinerea lor. Nu m-am simtit singura in aceasta cursa. Faptul ca au fost multi romani care m-au incurajat m-a sustinut.
Imi amintesc ziua cand m-am dus cu avocata sa conteste controlul judiciar la ICCJ. In apropiere de Inalta Curte o doamna, pe care nu o cunosteam, m-a oprit si mi-a spus: ‘Buna ziua, dna Kovesi, va felicit din suflet, va sustin!’. A fost un moment cand mi-am dat seama ca sunt oameni care inteleg cum stau lucrurile si apreciaza ce am facut. Mesajul multor oameni simpli: ‘nu esti singura, stim ce ai facut, te sustinem!’ a fost foarte important”, a declarat Kovesi pentru ziare.com.
Ea spune ca, daca nu ar fi fost revocata, probabil ca nu ar fi avut „aceeasi determinare” pentru a obtine functia de sefa a Parchetului European.
„E un moment in care iti dai seama ca un rau poate fi un bine. Daca revocarea nu ar fi avut loc atunci, probabil ca tot m-as fi inscris in cursa pentru EPPO, dar nu cred ca as fi avut la fel de mult timp sa ma pregatesc si nu stiu daca as fi avut aceeasi determinare.
Ca procuror sef DNA, consumam toata energia pentru a conduce institutia si nu a fost usor. Dincolo de regretele pe care le-am avut in acel moment, ca nu mi-am dus mandatul la final, pentru mine personal lucrurile s-au intamplat mai bine. Asta nu inseamna ca sunt fericita ca a avut loc revocarea, pentru ca ea a avut insemnatatea ei.
(…) Nu cred ca acea cerere de revocare a fost o chestiune personala. Nu cred ca ministrul Justitiei avea ceva cu mine. A fost lupta impotriva unui simbol. Cand vrei sa lovesti o institutie, lovesti in seful ei. Au fost foarte multe momente dupa revocare cand colegii din DNA mi-au spus ca le e foarte greu, pentru ca nu mai are cine ‘sa le tina spatele'”, a mai spus Kovesi.